FCSB – Rapid București 0-0. Derby-ul României s-a termiant la egalitate, fiind un meci cu multe ocazii, dar și cu scandal – Șumudică și Charalambous s-au certat.
FCSB – Rapid București 0-0
Meciul tensionat dintre FCSB – Rapid București, încheiat cu un scor egal de 0-0, a avut un final dramatic, după ce antrenorii celor două echipe, Marius Șumudică și Elias Charalambous, au fost implicați într-o altercație la marginea terenului.
Tensiunile s-au amplificat în momentul în care Șumudică a reacționat nemulțumit la faptul că Charalambous nu l-ar fi salutat la plecarea spre vestiare.
Gesticulând intens, Șumudică și-a exprimat dezaprobarea și a mers spre tunelul de acces, unde i s-au alăturat și membri ai staff-urilor ambelor echipe.
Conflictul părea să escaladeze, dar în cele din urmă cei doi antrenori au reușit să se calmeze și să se împace. Arbitrul Istvan Kovacs a intervenit rapid, îndreptându-se spre tunel, dar, la momentul sosirii lui, spiritele erau deja liniștite.
Acest episod a subliniat tensiunea dintre echipele rivale și importanța partidei pentru ambele cluburi, chiar dacă scorul final a fost unul egal.
La final, Șumudică a explicat ce s-a întâmplat. Charalambous a crezut că a făcut gesturi obscene suporterilor, dar antrenorul Rapidului doar le făcuse semn să tacă. Ulterior, antrenorul FCSB-ului și-a cerut scuze și cei doi s-au împăcat.
Șumudică a transmis că acesta e dator cu o masă în oraș.
Victor Becali a fost și el prezent la meci.
“Slab, foarte slab! Un derby slab, mai bun a fost cel cu Dinamo. Ăsta e nivelul. Rapid și-a propus puțin Nu ştiu dacă sunt jucători care pot face diferenţa la Rapid. La titlu, mai greu. FCSB, da, dar în Rapid nu cred sezonul ăsta.
Rapid are un punct câştigat pe terenul campioanei şi e un punct mare. Nu vreau să spun dacă merită sau nu salariile pe care le iau jucătorii transferaţi la Rapid”, a declarat Victor Becali.
CITEȘTE ȘI – Barcelona a dat de pământ cu Real Madrid: 4-0 pe Santiago Bernabeu