Se zvonește că fata lui Florin Salam și-ar fi părăsit soțul și s-ar afla deja într-o relație de câteva luni cu un alt manelist. Relația dintre Betty Salam și Cătălin Vișănescu a început în urmă cu câțiva ani, iar în 2018, cei doi s-au căsătorit și au devenit părinții unui băiețel, Mathias.
Betty, fata lui Florin Salam, ar fi renunțat la familia cu Cătălin Vișănescu, deși declara, acum ceva timp, că nu va exista vreodată un motiv pentru care să se despartă. Zvonurile unui posibil divorț au început să circule de ceva timp, iar acum pare că acestea se concretizează.
Cu cine ar fi cuplată fata lui Florin Salam, după ce și-ar fi părăsit soțul
Pe lângă vestea divorțului, se vorbește și despre o nouă poveste de iubire în viața fiicei celebrului manelist Florin Salam. Potrivit cancan.ro, se pare că Iuly Neamțu ar fi reușit să o cucerească pe Betty Salam, iar cei doi ar avea o relație de mai bine de șase luni și ar locui împreună.
Pare greu de crezut că Betty Salam și Cătălin Vișănescu au pus punct căsniciei, având în vedere că acum câteva luni au fost plecați în Asia Express, însă fanii au observat că ultima lor fotografie împreună a fost postată pe 1 mai, când anunțau că au revenit în România.
După ce aceste zvonuri au ieșit la iveală, Betty Salam a reacționat printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare. Deși nu a confirmat despărțirea de Cătălin Vișănescu sau noua relație, Betty a subliniat că este judecată prea repede și prea aspru.
„Vreau să închid repede subiectul acesta! Mă cunoașteți doar pe plan profesional! Și ce credeți? Mă consider și sunt – the best mom – vorbesc în numele celor care vor să mă denigreze pe mine ca om.
Da, sunt om! Și eu am probleme, dar îmi place să trăiesc frumos. Mă străduiesc să mă ridic pe orice plan, că sunt ambițioasă și îi mulțumesc bunului Dumnezeu, că am o minte calculată. Așa că aveți răbdare! Voi deveni cea mai bună versiune a mea! Statzzz Cumintzzz! Zâmbește, Betty vă iubește! P.S: Nu mai judecați fără cunoștință de cauză”, a fost mesajul transmis de Betty Salam, în mediul online.
Citește și: Nunta lui Ianis Hagi. Toate detaliile despre meniu, nași, locație
Fata lui Florin Salam, Betty și Cătălin Vișănescu sunt căsătoriți doar civil
Deși formează un cuplu de atâta vreme, Betty Salam și Cătălin Vișănescu nu au devenit soț și soție și în biserică.
„Am inelul pe mână, dar nu am făcut nuntă în biserică, am făcut cununia civilă. Eu ca femeie sunt puțin mai diferită. Nu mă consider 100% feminină. Asta nu înseamnă că nu voi face nuntă. M-am gândit împreună cu soțul meu că vom face nuntă peste doi ani, pentru că vrem să meargă totul strună. Nu vreau să ne grăbim. Nu vreau să fiu stresată. Vreau să am o nuntă frumoasă, liniștită. Nu mă văd prințesă. Mi-aș dori o rochie simplă, fără multe accesorii. Foarte puțin machiată, părul foarte simplu. Eu m-aș vedea pe o plajă, în picioarele goale”, a declarat Betty Salam, recent, la un post de televiziune.
În urmă cu ceva timp, Betty Stoian spunea că nu își vede viața fără soțul ei și era sigură că nu vor ajunge vreodată la separare.
„Nu avem cum să divorțăm niciodată, ne iubim și ne respectăm! Mai sunt și zile mai puțin bune, însă asta nu înseamnă că nu ne iubim, nu trebuie să fie totul perfect. Sper să fim un exemplu pentru cei de acasă, pentru că în ziua de astăzi nu prea se mai găsesc relații care durează”, declara fiica lui Florin Salam, într-un interviu acordat pentru Spynews.ro.
Citește și: Anca Şelariu a trăit 378 de zile ca pe Marte, într-un experiment NASA