Un volum substanţial de haine care poartă „marca” muncii forţate a uigurilor intră în UE fără nicio restricţie, potrivit unui raport realizat de cercetători de la laboratorul de studii privind munca forţată al Universităţii Hallam din Sheffield, în Marea Britanie.
Raportul a fost realizat la solicitarea eurodeputatului francez de stânga Raphaël Glucksmann (Place publique), în numele grupului socialist din Parlamentul European (Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor).
Cercetătorii au identificat cel puţin patru producători chinezi de textile care au recurs la o astfel de muncă forţată, produsele fiind vândute ulterior unor mărci cunoscute ca Zara, Next sau chiar Prada. Vă sună cunoscut? Recent, pe site-ul nostru ați putut citi uluitoarea poveste a paltonului de firmă, în a cărui mânecă a fost găsită „cartea de identitate” a unui deținut chinez.
Uigurii și lagărele de reeducare
Autorităţile chineze impun de peste zece ani în Xinjiang (nord-vest) măsuri drastice în numele luptei împotriva terorismului, după o serie de atentate sângeroase atribuite de putere unor uiguri. Măsurile, care includ muncă forţată şi lagăre de reeducare, au fost înăsprite începând cu 2017.
Raphaël Glucksmann a alertat încă din 2019 în legătură cu represiunea împotriva uigurilor, ceea ce i-a atras sancţiuni din partea autorităţilor chineze, în 2021.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care joi a ajuns la Beijing pentru un summit UE-China, a indicat că va aborda problema acestor sancţiuni cu interlocutorii săi chinezi.