Fără vize în Statele Unite ale Americii. Premierul Marcel Ciolacu, anunț istoric. „E momentul pe care îl așteptăm cu toții de peste 16 ani”. Prezent la la evenimentul de oficiere a deciziei autorităților SUA privind includerea României în Programul Visa Waiver, organizat la Palatul Victoria, Marcel Ciolacu a salutat momentul istoric pe care îl traversează România. Începând din luna martie, românii vor putea călători liber în SUA, fără să mai fie obligați să prezinte o viză, ceea ce, în opinia prim-ministrului, echivalează cu recunoașterea României pe scena internațională și în relația sa cu partenerii strategici.
Fără vize în Statele Unite ale Americii. Premierul Marcel Ciolacu, anunț istoric. „E momentul pe care îl așteptăm cu toții de peste 16 ani”. Înainte de a puncta faptul că România a reușit performanța, dorită încă de acum 16 ani, de a putea accede granițele SUA fără a mai fi nevoită să scoată din buzunar o viză, premierul Marcel Ciolacu și-a permis o mică o mică „glumiță”. „E unul dintre momentele de bucurie să fii prim-ministru. Aceste momente vor dura foarte puțin timp, cred că două – trei știri pozitive pe care o să le vedem, apoi vom intra din nou într-o normalitate de a fi prim ministru al României. Dar cu toată emoția o să mă bucur alături de dumneavoastră de acest moment istoric. Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie, este un moment istoric pe care îl așteptăm de fapt cu toții de peste 16 ani”, a declarat Marcel Ciolacu.
Fără vize în Statele Unite ale Americii. La zece zile distanță de admiterea în spațiul Schengen
Premierul desemnat al României a punctat și faptul că renunțarea la vize în ceea ce-i privește pe călătorii români pe teritoriul SUA se petrece la o distanță relativ mică de accederea României în spațiul Schengen. „Istoria parcă se desfășoară foarte rapid pentru România în această perioadă. Au trecut doar 10 zile de când am fost admiși pe deplin în spațiul Schengen, iar astăzi am primit de la Departamentul de Stat și Departamentul pentru Securitate Internă anunțul oficial al includerii țării noastre în Programul Visa Waiver. Sunt două evenimente esențiale care confirmă recunoașterea României pe scena internațională și în relația sa cu partenerii strategici”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Fără vize în Statele Unite ale Americii. În primul rând, „valoare simbolică”
Premierul, desemnat în urmă cu aproapă o lună, a adăugat că reușita este cu atât mai mare cu cât, dincolo de faptul că românii nu vor mai pierde timp și bani pentru a-și lua vize pentru Statele Unite, decizia de vineri are în primul rând „o valoare simbolică”, atâta vreme cât, a susținut premierul Marcel Ciolacu, ea reprezintă „un semn clar al încrederii SUA în țara noastră, în instituțiile noastre și în cetățenii noștri, dar este și o recunoaștere a progresului pe care l-am făcut în ultimii ani, a reformelor pe care le-am implementat și a apropierii noastre de standardele euroatlantice”.
Fără vize în Statele Unite ale Americii, obiectivele unui Guvern
„Astăzi putem vorbi cu mândrie despre succesul românesc, despre succesul întregii noastre societăți și sper că alături de Schengen acesta să fie un punct de cotitură în ceea ce privește modul în care trebuie să acționăm ca să atingem succesul. Mult prea mult timp am stat încremeniți în lamentări. Astăzi demonstrăm fără îndoială că, atunci când avem un plan clar – oameni determinați să îl aplice și parteneri de încredere -, nu avem cum să nu reușim. Acest lucru este și în ceea ce privește obiectivele unui Guvern și în ceea ce privește obiectivele unei coaliții și poate fi aplicat și la locul de muncă al fiecăruia dintre noi, dar mai ales poate fi aplicat în politică”, a mai punctat premierul.