Fair-play financiar: Nottingham Forest a revenit in Premier League, dupa o pauza de 23 de ani, iar multitudinea de transferuri au facut clubul să se confrunte cu încălcarea regulilor financiare.
Premier League a introdus un nou sistem care se ocupă de taxarea cluburilor, care au încălcat regulile financiare, impunând pedepse de deducere de puncte acolo unde este necesar.
Everton a fost deja pedepsit în acest sezon, clubul din Liverpool primind o deducere de 10 puncte pentru nerespectarea regulilor financiare ale Premier League. “Caramelele” au înregistrat un deficit economic de 372 de milioane de lire.
Fair-play financiar: Nottingham Forrest, pe urmele lui Everton
Acum, The Times informează că Nottingham Forest, locul 15 în Premier League, cu 20 de puncte, după 20 de etape, ar putea fi următorul club care se confruntă cu acuzații pentru cheltuielile iresponsabile pe piața transferurilor.
Forest a fost promovat în Premier League în 2022 și de atunci au cheltuit foarte mulți bani și riscă să încalce regulile de profit și sustenabilitate (PSR).
Noul sistem fast track din Premier League s-a asigurat că cluburile își trimit conturile pentru 2022/23 până pe 31 decembrie și orice încălcări sunt anunțate până pe 14 ianuarie.
Dacă cluburile vor fi găsite vinovate, vor avea la dispoziție două săptămâni pentru a aborda acuzațiile, după care o comisie independentă va stabili o audiere până pe 8 aprilie.
Cluburile din Premier League și departamentele lor juridice ar trebui să își încheie contestațiile înainte de sfârșitul sezonului.
Potrivit PSR, echipele au voie să piardă până la 105 milioane de lire sterline într-o perioadă de trei ani, sau 35 de milioane de lire sterline în fiecare sezon.
Forest a transferat 8 jucători în ultimele două zile ale ferestrei precedente de transferuri, iar în fereastra de transfer din vară lui 2023, au transferat 22 de jucători.
De asemenea, The Times mai notează că s-a încercat contactarea conducătorilor clubului, dar aceștia au refuzat să comenteze.
Evangelos Marinakis este patronul echipei engleze, care deţine şi clubul elen Olympiakos Pireu. El a preluat controlul lui Forest în 2017.