Expoziţia multimedia „Reflexii ale Reginei Maria în Palatul Cotroceni”, care aduce în atenţia publicului, într-o manieră inedită, un patrimoniu recuperat, va fi deschisă la Muzeul Naţional Cotroceni în 17 octombrie, la ora 17.00.
Două încăperi ale palatului care, în prezent, nu mai există sub forma lor iniţială, au fost recompuse cu ajutorul noilor tehnologii, apelând la numeroase surse istorice pentru o redare cât mai fidelă.
Salonul de Aur şi Dormitorul Argintiu (în prezent, Salonul Florilor şi Dormitorul Reginei), cele două spaţii care şi-au pierdut materialitatea, au fost concepute de Regina Maria la începutul secolului al XX-lea şi au reflectat personalitatea creativă a acesteia.
Cu sprijinul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”
Pentru realizarea acestei expoziţii, Muzeul Naţional Cotroceni a beneficiat de sprijinul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, al Muzeului Naţional Peleş, al Muzeului Naţional de Artă al României şi al Arhivelor Naţionale ale României. Un aport important l-a avut parteneriatul cu Maryhill Museum of Art din Statele Unite ale Americii, un muzeu care s-a bucurat de atenţia şi donaţiile Reginei Maria, sub formă de obiecte de artă şi obiecte personale provenite din Salonul de Aur şi Dormitorul Argintiu.
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 18 octombrie 2023 – 11 februarie 2024, în cadrul turului complet al muzeului sau în cadrul turului expoziţional, de marţi până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381. La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau paşaport).