O explozie puternică a avut loc vineri dimineața la Rafinăria Petromidia din Năvodari, cu O explozie puternică a avut loc vineri dimineața la Rafinăria Petromidia din Năvodari, cu degajări semnificative de fum. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. Conform informațiilor inițiale, 20 de persoane au fost evacuate în urma deflagrației, iar restul personalului s-a autoevacuat în zona de adunare, pe platformă.
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari
“Intervenim la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu de Intervenție de la ora 8.40. Din primele informații este vorba de o explozie neurmată de incendiu”, au precizat pompierii.
Intervenție rapidă a echipelor de intervenție
Pompierii au răspuns imediat la incident, sosind la fața locului cu șase mașini de stingere, două autoscări și trei ambulanțe SMURD.
“La fața locului s-au deplasat șase mașini de stingere, două autoscări și trei ambulanțe SMURD”, a confirmat purtătorul de cuvânt al ISU Constanța.
La fața locului se deplasează în sprijin o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Stației de pompieri Fetești. În sprijinul echipajelor care intervin la fața locului, a fost trimisă și autospeciala transport roboți de la ISU BIF. Totodată, alte 4 mașini de stingere din cadrul ISU Ialomița (2) și ISU Călărași (2) vor interveni în sprijinul pompierilor din ISU Constanța, informează Observator Constanța.
Cauza exploziei
Potrivit informațiilor furnizate de ISU Constanța, explozia nu a fost urmată de un incendiu și pare să fi fost declanșată de un cablu. Flacăra izbucnită în urma exploziei a fost stinsă, iar operațiunile de răcire sunt în desfășurare.
“Potrivit ISU Constanța, flacăra izbucnită la Petromidia în urma exploziei a fost stinsă, iar în prezent se acționează pentru răcire”, au informat autoritățile.
Planul Roșu de Intervenție va fi dezactivat la ora 10, iar autospecialele de intervenție se vor retrage.
“Începând cu ora 10 se dezactivează planul roșu de intervenție. Autospecialele se retrag în bază, rămân doar șase la fața locului pentru asigurarea măsurilor din orele următoare”, a anunțat ISU Constanța.
Comunicatul Rafinăriei Petromidia Năvodari
“În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță, recertificarea și modernizarea a unităților de producție.
Pe fondul acestora, în această dimineață, a avut loc o aprindere în instalația de Hidrofinare Benzină (HB). Aceasta a fost stinsă și nu existe victime, situația fiind sub controlul forțelor de intervenție, care în aceste momente răcesc instalația, conform procedurilor specifice.
Forțele locale de pompieri au beneficiat de sprijinul celor de la ISU Dobrogea.
Departamentul de Comunicare și Relații Publice
KMG International”