Ieri, undeva spre prânz, candidatei de extremă dreaptă Marine Le Pen i-a fost interzisă candidatura la alegerile prezidențiale din Franța și patru ani de închisoare cu interzicerea unor drepturi, inclusiv cel de a candida. (Atenție! Condamnatea este de prima instanță, nu definitiva!)
“Experimentul România” dă roade în Franța
Așa cum era de așteptat, experimentul făcut în România cu interzicerea lui Călin Georgescu a rodit pe solul mănos francez, ducând în final la condamnarea doamnei Marine Le Pen la patru ani de închisoare și suspendarea unor drepturi.
Președintă a partidului de dreapta Frontul Național și membră a Adunări Naționale franceze, Marine Le Pen a pierdut alegerile pe 24 aprilie 2022 în favoarea lui Emanuel Macron, iar în acest moment era lider incontestabil în toate sondajele de opinie pentru noile alegeri prezidențiale. În acest moment declarația fostului comisar european Pierre Breton care spunea referindu-se la reluarea alegerilor din România: “Dacă am făcut-o în România o vom putea face și în altă parte” capătă acum un alt înțeles. România a fost un laborator politic în care au fost testate tot felul de antidoturi împotriva democrației. Ca și în România, decizia interzicerii lui Le Pen, ca să nu mai punem și condamnarea sa a fost luată de Curtea Constituțională. Ca și în România, puterea dictatorială a unei găști ce guvernează țara, impunându-i strategii antipopulare se dovedește fără milă în acțiunile de păstrare a privilegiilor. Marine Le Pen a primit patru ani de închisoare (dintre care doi cu suspendare și doi cu supraveghere electronică). Evident, reacțiile nu au întârziat să apară.
Condamnarea cu suspendare la acuzația de folosirea fondurilor europene pentru plata membrilor de partid din Franța nu știu cât este de corectă sau incorectă. Este clar că această decizie împotriva liderei extremei drepte franceze e una de poliție politică. E clar și vizibil de pe lună amestecul în treburile interne ale Franței a Comisiei Europene conduse de Ursula von der Lyen. Evident, reacțiile nu au întârziat să apară. Vicepremierul Italiei, Matteo Salvini și liderul unei puternic partid de extremă dreaptă italiană au reacționat virulent. Președintele Ungariei, Ludovic Orban ia apărarea direct și fără nici un fel de perdea doamnei Marine Le Pen, deși Victor Orban nu face parte din aceeași categorie politică cu franțuzoaica. Atitudinea lui este una logică și justificată și se înscrie în linia pe care premierul Ungariei a trasat-o de mult. Aceea de a contesta din toate pozițiile hotărârile iresponsabile ce au în spate Comisia Europeană.
Dictatura Bruxelles-ului începe să-și arate colții
După semi-victoria sau semi-înfrângerea din Germania, când Alianța pentru Germania (AfD), partidul de extremă dreaptă a ratat la mustață preluarea conducerii celui mai important stat din Uniunea Europeană, Franța a început să-și ia măsuri de precauție. În acest moment Emanuel Macron, actualul președinte francez este pe ultimul loc la capitolul încredere în toate sondajele din Hexagon. Deși alegerile din Franța vor avea loc în 2027, adică peste doi ani, au început deja pregătirile pentru eliminarea oponenților politici, care se opun hegemoniei Bruxelles-ului după interzicerea pe niște motive imaginare și încă nedovedite a lui Călin Georgescu. Marine Le Pen este următoarea victimă.
E un puternic semnal pe care politicienii neomarxiști din Uniunea Europeană îl dau unor țări prin Ungaria, Italia, Franța, Cehia, România și chiar Olanda, acela că nu vor accepta niciodată ca puterea să treacă de la cei care o dețin acum în mâine altcuiva. Spiritul dictatorial ce se manifestă în acest moment la Bruxelles este fără precedent și dacă îl asociem cu refuzul categoric al administrației Trump de a negocia în vre-un fel cu oficialii Uniunii Europene, ne aflăm în fața celui mai mare impas politic european din ultima sută de ani. În Franța, dreapta are timp suficient să se regrupeze și, ca și în cazul României, să găsească o alternativă de supraviețuire.
Este de așteptat ca în următoarele săptămâni să vedem revolte masive și sute de mii de oameni în stradă în Franța, pentru că Franța nu este România, iar acolo libertatea de expresie și libertatea politică chiar nu au preț. Hakuna matata!
