Bolile neurochirurgicale comportă foarte multe aspecte necunoscute. Iar noi, cei care nu avem legătură cu medicina, știm doar că dacă avem o durere de cap, de coloană acută sau dacă avem anumite simptome care ne dau peste cap echilibrul zilnic, indicat ar fi să ne facem o programare chiar la un medic neurochirurg. Care să identifice cauza acestor neplăceri și să o rezolve.
Dacă în general, cu un medic neurochirurg „povestim” despre AVC-uri, hernii de disc, tumori cerebrale etc, iată că de data aceasta domnul doctor Dan Benția, medic neurochirurg abordează aspectele uneia dintre bolile cu aspecte necunoscute. Este vorba despre meningioamele cerebrale, o boală care concurează din păcate cu metastazele cerebrale.
Domnule doctor, ce sunt meningiaomele cerebrale?
Meningioamele reprezintă proliferări celulare aberante cu origini în învelișul sistemului nervos central și pot apărea atât în craniu, cât și la nivelul măduvei spinării. La nivelul craniului le găsim pe convexitatea emisferelor cerebrale și a celor cerebeloase, la baza craniului, în zona care separă emisferele cerebrale, în canalul nervului optic sau la joncțiunea dintre craniu și coloanal cervicală.
Sunt meningiaomele cerebrale toate maligne?
În peste 90% din cazuri meningioamele sunt tumori benigne, dar prin creșterea lor exercită efect de compresie și de dislocare a creierului producând modificări neurologice grave. 10 % pot fi tumori semi-maligne, sau franc-maligne (meningioame atipice).
Care sunt simptomele care ar trebui sa ne alerteze și să ne aducă în fața unui medic neurochirurg?
Datorită creșterii lente meningioamele sunt de obicei descoperite întâmplător atunci când facem un examen CT sau RMN pentru o altă afecțiune. Dintre semnele și simptomele de debut multe sunt asemănătoare altor boli de cauză neurochirurgicală, cum ar fi: durerea de cap, amețeală, tulburări de mers, de echilibru, de vedere, de auz și chiar tulburări psihice. Situația este gravă atunci când pacientul datorită compresiei cerebrale dezvoltă o semipareză, o pareză facial sau acuză tulburări de sensibiltate pe jumătate de corp.
Evoluția fără operație este gravă chiar și în formele benigne, meningiomul crescând, compresând creierul din ce în ce mai mult, iar în final vor apărea deficite neurolgice mari, gen paralizie pentru jumătate din corp, deteriorarea stării de conștiință până la comă și eventual deces.
Care este tratamentul odată ce medical neurochirurg descoperă prezența unei asemenea afecțiuni?
Doar Medicul neurochirurg oferă tratamentul de specialitate în cazul acestei afecțiuni. Tratamentul este strict chirurgical dacă tumoarea depășește un anumit volum. Dacă tumoarea exercită compresie asupra creierului se decide intervenția chirurgicală de ablație a meningiomului cerebral. Aceasta se efectuează microchirurgical sub microscop operator și este ghidată de neuronavigație craniană.
Cum se comportă pacienții post-operator?
Post-operator, pacienții stau o zi la Reanimare. Durata de internare este în medie de 4-5 zile, dar depinde de localizarea și mărimea tumorii. Reinserția profesională a pacienților se face în mod obișnuit după 3-4 săptămâni de la intervenție.
Aveți un sfat pentru cititori?
Nu ignorați niciun semn dintre cele indicate de mine mai sus. Dacă ați fost însă diagnosticat cu meningiom cerebral important este să vă prezentați urgent la neurochirurg pentru a fi luată rapid o decizie terapeutică.