Costa Rica rămâne, constant, în topul țărilor cu cei mai fericiți oameni din lume. Rezistă într-un mod aparte în acest top, dar depinde din ce punct de vedere privești lucrurile.
Plus că, nimic nu poate fi perfect, nu-i așa? Români „pierduți” prin Costa Rica, țara descoperită de Columb în una dintre expedițiile sale.
Acum 15 ani am vizitat Costa Rica pentru scurt timp, în timpul Campionatului Mondial de Surfing și am rămas cu un regret. Și anume acela că nu am interacționat prea mult „cu strada”. Ne-am îndeplinit abia acum acest vis de a vizita altfel o „bucățică” din țara descoperită de Cristofor Columb în 1502, pe când era locuită de indieni. Cum e să te pierzi un pic prin Costa Rica, țara descoperită de Columb în una dintre expedițiile sale.
Impresionat de vegetaţia luxuriantă şi de bijuteriile de aur pe care le purtau băştinaşii, Columb a botezat teritoriul cu numele de Costa Rica (Coasta bogată). Până în 1509, cand a fost cucerit de spanioli, teritoriul actual al ţării era ocupat de triburile Chorotegas, Huetaras şi Bruncas.
Costa Rica: „Elveția Americii Centrale”
La 15 septembrie 1821, Costa Rica şi-a proclamat independenţa. Primul Parlament, denumit Adunarea Provizorie, a funcţionat până în 1823. Și, cu intermitenţe, până în 1824, când s-a numit Adunarea Constitutivă a Americii Centrale, în Guatemala, în intenţia constituirii unui mare stat centroamerican. Între 1823 şi 1838 a făcut parte din Federaţia Statelor din America Centrală, în 1840 redevenind stat independent.
Un eveniment semnificativ în istoria ţării a avut loc în 1948, când rezultatele alegerilor prezidenţiale au fost contestate. Cu toate că forul legislativ anulează rezultatele alegerilor respective, în luna martie a aceluiaşi an se declanşează războiul civil. Forţele antiguvernamentale, conduse de José Figueres Ferrer, obţin victoria. În luna aprilie puterea este preluată de o juntă revoluţionară. În decembrie 1948 este desfiinţată armata costaricană, iar în 1949 este adoptată o noua constituţie, în vigoare şi în prezent.
Costa Rica este prima ţară din lume care „operează” într-un sistem democrat, fără asistenţa unei armate. Exemplu urmat mai târziu şi de către alte ţări, precum Panama. Neutralitatea ei face ca, deseori, să fie supranumită „Elveția Americii Centrale”.
Costa Rica: Sistem de finanțare a programelor de mediu
CR era considerată, în anul 2017, țara cu cele mai bune performanțe de mediu. Și totodată cu cetățenii cei mai fericiți, potrivit unui clasament realizat de Forumul Economic Mondial. Prin clasamentul Happy Planet Index, experții Forumului Economic Mondial identifică țările în care oamenii folosesc în mod eficient resurse sustenabile. Asigurându-și astfel un trai fericit și lung. Se iau în calcul patru indicatori: speranța de viață, bună-starea, amprenta de carbon și inegalitatea.
Nu era prima dată, în 2017, când ocupa prima poziție în clasamentul Happy Planet Index. Performanța a fost reperată în 2009 și 2012. Pentru a reuși, autoritățile au luat câteva măsuri.
În 1990, autoritățile au introdus o serie de legi, care protejează pădurile, apele și biodiversitatea. De asemenea, au instituit un sistem de finanțare a programelor de mediu, împreună cu organizații internaționale precum Banca Mondială.
Totuși, nimic nu e prefect
Conservatorul Rodrigo Chaves, economist şi fost funcţionar al Băncii Mondiale, a fost ales preşedinte al țării, în 2022, pentru un mandat de patru ani. Chaves a promis, la alegerea sa, să ofere soluţii la problemele cu care se confruntă Costa Rica. Respectiv, datoria externă, echivalentă cu 70% din PIB, sărăcia, care afectează 23% din populaţie, şomajul ajuns la 14% şi scandalurile de corupţie din sectorul public.
Între timp, turismul, principală ramură a economiei ţării, a fost puternic afectat de pandemia de coronavirus. Astfel, Costa Rica a suferit cea mai mare creştere a şomajului din regiune, alături de Peru. Deși poliția este la post, cu efective mărite, în Costa Rica, în ultimii ani, a crescut fenomenul infracţional. Cele mai răspândite sunt furturile de documente, bani, cărţi de credit, alte bunuri, dar şi traficul de droguri.
Clasamentul fericirii de anul trecut
Și a venit 2023. Clasamentul fericirii de anul trecut se bazează pe evaluările vieții din 2020, 2021 și 2022, spun autorii World Happiness Report. În realizarea măsurătorilor bunăstării subiective ei au ținut cont de trei indicatori principali: evaluări de viață, emoții pozitive și emoții negative.
Topul anual al fericirii din 2023 o are pe Finlanda în frunte, cu cel mai bun punctaj la capitolul „calitatea vieții”. România este pe locul 24, sub Slovenia și Costa Rica, dar peste Spania, Italia și Polonia. Prin urmare, CR a ajuns pe locul 23.
Costa Rica: Bine pentru anumiți pensionari
„Deși prețurile în Costa Rica sunt cele mai ridicate în această parte a Americii Latine, infrastructura dezvoltată, îngrijirea medicală și serviciile pe care le primești aici sunt mai bune decât cele din majoritatea țărilor vecine și justifică cheltuielile”, după cum specifică Jennifer Stevens, editor executiv la International Living.
Conform International Living, un cuplu de pensionari poate trăi bine cu 2.000 de dolari pe lună, în timp ce persoanele singure se pot bucura de bogăția din Costa Rica cu 1.600 de dolari pe lună. “Rămâne un loc în care traiul cu valoare bună este ușor”, spune Stevens și adaugă: „Banii îți asigură genul de viață pentru care ai plăti de două sau de trei ori mai mult în țara natală”. Acum, fără supărare, spre exemplu americanii își permit.
Costa Rica se afla pe locul 2, în 2022, în top cele mai bune țări din lume pentru a trăi după pensionare.
Dacă aveți de gând să călătoriți spre Costa Rica
Ne-am îndeplinit visul de a vizita CR printr-un efort personal, studiind posibilitățile unui bilet de avion acceptabil, care a inclus o „schemă de zbor”. Aleasă dintre multe altele pe care le puteți studia pe net, dacă aveți de gând să călătoriți spre această destinație (însă atenție la diferențele de fus orar).
Cât privește cazarea, în Costa Rica nu e scump dacă vă interesați din timp. Pe scurt, din punctul meu de vedere, cred că au meritat banii dați pe cazare cu mic dejun inclus, în orașul turistic Jaco, pentru peste o săptămână, decât să îi cheltuim la Mamaia (spre exemplu).
Costa Rica: La final de protest
Din Jaco am nimerit în San Jose – la capătul a vreo două ore de mers cu un autocar ce face curse spre capitala țării. Am ajuns pe final de proteste ale profesorilor, care ieșiseră în stradă pentru a denunța salariiile prea mici. Aceasta în raport cu costul vieții, și chiar întârzierile la plata lor. Protestele au fost convocate de mai multe asociații din Costa Rica, printre care Profesorii din Învățământul Gimnazial (APSE).
„Se obișnuiește ca salariile lucrătorilor din educație să fie plătite cu întârziere”, explică liderul de sindicat Vivian Chaves, președintele APSE. Ca un fel de paralelă, potrivit cercetării Randstad România Employer Brand Research 2024, publicată pe 12 aprilie a.c., peste jumătate dintre angajații (53%) din România au demisionat sau iau în considerare să facă acest lucru, din cauza faptului că au salarii prea mici, raportate la creșterea costului vieții.
Nu vrem să îi deranjăm pe oamenii obosiți după protest cu priviri prea insistente și ne îndreptăm spre piață.
Costa Rica, San Jose: Spectacolul pieței și al străzii
Dacă e să te iei după spectacolul pieței din San Jose – Mercado Central, (cea mai mare piață din San Jose, atrage peste 20.000 de vizitatori zilnic) ai zice că da, oamenii sunt fericiți. Multe sunt de vânzare la Mercado Central: de la carne și diverse mâncăruri, și până la pantofi, pușculițe porcușor de mari dimensiuni, ori ierburi uscate.
Fiind perioada reducerilor, oameni angajați special strigă promoțiile la microfoane, în pragul magazinelor de haine. La prânz, prin magazinele alimentare se ițește un fel de șoric, foarte apreciat și pregătit în diverse moduri. Apoi se ivesc noi produse de patiserie și torturi uriașe (după ce un prim sort a stat la tejghea de dimineață). Costaricanii (și în general toți cei din America Centrală) sunt mari mâncăcioși și pofticioși. Așa că e lesne de înțeles oferta generoasă în ceea ce privește alimentele.
În afara pieței Mercado, vânzătorii stradali de legume și fructe își strigă și ei, în gura mare marfa. Cum ar fi punguțele cu cinci avocado la 1000 de colones (10 lei; ca „paritate”: 1 leu=aproximativ 100 de colones). În orice caz, se poate plăti și în dolari cam peste tot, în afara monedei naționale – colon-ul (pluralul acesteia este colones).
Video aici: https://www.facebook.com/roxana.e.roseti/videos/2283706445294890
Video aici: https://www.facebook.com/roxana.e.roseti/videos/293499637128265
Costa Rica, San Jose: Ce ne-a plăcut cel mai mult
Vechi clădiri și biserici din San Jose. Care își expun farmecul arhitecturiii spaniole. În antiteză cu urâciunea unor clădiri moderne, asta în timp ce de pe străzi răsună în boxe melodii cântate de Banderas, ori diverse alte melodii săltărețe „locale”.
O statuie care îl reprezintă pe Iisus (aprox sf. sec XIX, operă a unui artist din Gautemala) aflată în maiestuoasa Catedrală – bijuterie a San Jose. Catedrala a fost construită între anii 1825 și 1827, apoi după un cutremur care a produs multe pagube, a fost reînălțată pe același loc în 1878. Are 12 coloane, reprezentând pe cei doisprezece Apostoli care L-au însoțit pe Iisus în predicile sale și în martiriul său. O frumusețe, cu detalii de artă barocă și neoclasică.
Teatrul Național – o frumusețe. De altfel, Teatro Nacional de Costa Rica reprezintă o mare sursă de mândrie în rândul cetățenilor. A găzduit multe spectacole celebre în ultimul secol. Situat în Plaza de la Cultura, în centrul orașului, Teatrul Național este una dintre cele mai prețuite clădiri istorice din Costa Rica.
Construcția a început în 1891, inițiată fiind de cultivatorii de cafea. Cele trei statui de deasupra clădirii reprezintă dansul, muzica și faima. Un arhitect italian a fost adus special pentru a decurge mai eficient construcția teatrului. Cu toate acestea, construcția teatrului a decurs destul de lent și a fost finalizată în octombrie 1897.
Clădirea Poștei din San Jose
Clădirea Poștei – superbă: Correos de Costa Rica. Înființarea Correos de Costa Rica a câștigat avânt odată cu constituția din Costa Rica din 1824. Care prevedea ca Congresul Republicii să deschidă drumuri și să transporte și poștă generală. La 10 decembrie 1839, prin decret guvernamental, a fost întocmit primul regulament pentru corespondență și a fost creat „Servicio Nacional de Correos”.
Prima emisie de timbre poștale a fost făcută în 1862. Un an mai târziu, Costa Rica a participat la Congresul Poștal de la Paris. Fiind singura țară din America Latină care a participat la eveniment. În august 1883, Costa Rica s-a abonat la Uniunea Poștală Universală. În 1922, țara a aderat la Unión Postal Panamericana, integrată cu Spania, Portugalia și diverse țări din America Latină.
Monumento al Trabajador – care exprimă vocea consacrată a muncitorimii din CR.
Și, nu în ultimul rând, geniala statuie numită „Al Viento” („Spre vânt” sau ”În bătaia vântului), creație a sculptorului Manuel Vargas. „Felul în care stă în picioare, cu pieptul înainte, îmi amintește de zicala <A lo hecho, pecho>. Este ca un fel de <Nu plânge din cauza laptelui vărsat>. Cred că înseamnă să mergi mai departe. Să ții capul sus, să dai umerii pe spate, să-i îndepărtezi și să mergi mai departe”, explică un localnic.
Un fel de „Mi se rupe”, pe românește.
Români pierduți prin Costa Rica: Locul potrivit pentru diete
Ca un fapt inedit, dacă vrei să începi o dietă, Costa Rica e locul care te poate inspira. O varietate de fructe care mai de care mai sănătoase (unele dintre ele se găsesc și la noi), pot influența organismul în bine. Să nu omitem faptul că țara figurează în recentul documentar Netflix „Trăiește până la 100 de ani: Secretul zonelor albastre” cu orașul Nicoya. Acolo unde oamenii mănâncă predominant fructe, legume și semințe.
Din punct de vedere climatic nu e o țară comodă, pe alocuri. Spre exemplu, nu oricine poate suporta „sufocarea” din unul dintre cele mai frumoase locuri turistice din Costa Rica. Și anume „cătunul” numit Jaco. Nu același lucru se poate spune despre capitala San Jose, care are o climă mai blândă. SJ se află pe un platou muntos, la o altitudine de 1170 metri față de nivelul mării.
Costa Rica: Oamenii sunt cu adevărat fericiți? Greu de spus
Turiști destui prin oraș: americani, canadieni, europeni, din America de Sud și Centrală, costaricani veniți din diverse colțuri ale țării, chinezi, veșnicii turiști japonezi, etc. Și nu, nu am întâlnit picior de turiști români, ruși sau ucraineni. Erau sigur pe undeva 🙂 (cel puțin românii vin pe aici în circuite turistice) dar noi nu i-am întâlnit.
E greu de cuprins complexitatea unei asemenea țări. Și a oamenilor: muncesc mult, se mulțumesc cu puțin, uneori seamnănă cu varianta bună a noastră…De asemenea, e greu de spus dacă sunt cu adevărat fericiți. Unele chipuri de oameni au misterul aztec brăzdat pe ele. Altele au un aer incaș. Câteva par inspirate de iguanele care se pot ivi, curioase și contemplative, de pe vreun acoperiș, în mijlocul străzii, sau din vreo conductă. Vocile oamenilor sunt vesele în centru, ori șoptite pe la margine de oraș: „Tata (nr- un fel de „tati”) cocaina, marihuana?”, „I am a Bolivian with four children and I need money”…).
Femeilor le place să își etaleze rotunjimile, cu frenezie – iar acest lucru îl oglindesc până și manechinele de plastic din vitrine.
Departe de Europa și război
Lăsăm vulcanul Poas (e mai departe de SJ) pe wish list – tocmai „dădea” să erupă. Ajungem la un bar de la marginea orașului – deși avertizările MAE spun că nu e recomadabil să ajungi pe acolo. Înainte de a pleca am semnalat prezența noastră consulatului României din Costa Rica, care ne-a recomandat să citim avertizările MAE de călătorie în această țară . Printre acestea: „Atenție!: se consideră riscantă aşa numita „zonă roşie” aflată în capitala San Jose – între străzile 14 şi 6, respectiv Avenida Central şi strada 7, după căderea nopţii şi centrul capitalei, dar şi în localităţi precum Puerto Limon, Tamarindo, Jaco, Quepo, Puerto Viejo”.
În bar suntem doar noi, un bătrân băutor de bere Pilsen și doamna care servește. Ea activează boxa cu luminițe (un must have în CR) și ne avertizează să avem grijă la portofele și rucsac.
În timp ce bem bere locală Imperial (care nouă ne place foarte mult, deși e considerată ieftină, e foarte bună), boxa derulează melodii disco. Pe acest fond sonor apoteotic, ne retragem spre Terminalul 7-10 pentru a porni înapoi spre Jaco. Oricum ar fi, senzația de loc SF sau decupat de prin reviste e asiduă.
Apusul, cel mai iubit de localnici și turiști deopotrivă, spectaculos și niciodată la fel, ne prinde în autobuz: aici soarele apune aproximativ la ora 17.15, unii oameni se pregătesc să plece de la serviciu, în timp ce în România oamenii dorm (la noi ar fi cam 2 și ceva dimineața).
Costaricanii se simt bine în pielea lor, departe de Europa și război. Deși nu e o lume chiar atât de perfectă precum în topuri, deși există persoane care nu își permit decât o pungă mare cu orez – la mare căutare și o sticlă cu ulei (poate nici atât), eu simt cum acolo, departe, Europa e pierdută, încercând să țină piept, în bătaia vântului.
„Al Viento”, „Al Viento”…
