Suntem deja în alt anotimp, dar parcă e tot vară! Nu numai temperaturile o dovedesc, ci parcă și o parte dintre oamenii care în ruptul capului n-ar renunța la vară. Totuși, vorbim despre o schimbare inevitabilă, parte din ciclul vieții normale. Însă mulți dintre noi simțim o doză de nostalgie după vară, după vacanță.
Se spune că toamna e un anotimp al depresiilor, al sentimentelor și ieșirilor inexplicabile sau al hotărârilor bruște. Și că lumea ni se dă peste cap. De ce? Și ce se întâmplă în general atunci când trecem prin anumite schimbări în viață? Psihologul și trainerul Ofelia Neagu ne oferă câteva răspunsuri și explică dacă există vreo poartă de ieșire din acest amalgam de trăiri.
Ofelia Neagu, cum reacționăm în general la schimbări? Dacă se poate spune, așa, un pic teatral și complex, de unde drama și până unde vindecarea…?
Da, într-adevăr teatral și complex! Reacțiile sunt dintre cele mai diferite: de la entuziasm sau curiozitate față de ce vine nou, până la tristețe, furie uneori, teamă puternică, agățarea de ceea ce s-a terminat și a trecut.
De ce toate aceste reacții? Mai ales…de ce teamă, de ce furie, de ce tristețe, mai ales când este vorba de schimbări uneori așteptate și firești?
În primul rând, vorbim de obișnuință…cu anumite persoane sau situații, de acel sentiment de familiaritate, care ne poate oferi și sentimentul de siguranță. Suntem pe un teritoriu cunoscut, în care lucrurile se întâmplă într-un anume fel, prin urmare, nu pot să apară surprize, mai ales surprize neplăcute. Odată cu schimbarea, suntem aruncați în afara acestui teritoriu cunoscut, prin urmare, intrăm cumva în alertă, ne trezim dintr-o dată intr-un teritoriu necunoscut în care, uneori, pe de-o parte, sunt deschise numeroase posibilități, iar pe de altă parte, putem fi mai expuși la pericole și la situații amenințătoare. Așa încât, este de înțeles sentimentul de teamă, uneori frustrare sau tristețe, sau furie că lumea noastră, așa cum o știam, nu mai este.
E o mare problemă…
Da, și problema mare apare atunci când ne agățăm de trecut, de felul în care lucrurile funcționau înainte de schimbare. În acel moment nu reușim să mai fim ancorați în prezent, nu mai vedem oportunitățile, nu ne mai bucurăm de ceea ce ne oferă prezentul, doar “plângem” ceea ce nu mai este așa cum știam. Reacția de teamă, de furie, de tristețe în primă fază, atunci când suntem puși în fața schimbării este normală. Problema apare atunci când ea se prelungește mai mult decât este normal.
Mai mult, uneori ce face să avem regrete pentru ceea ce s-a schimbat, este faptul că, poate, până atunci ne-am lăsat pe noi la o parte, am amânat să facem ceea ce ne doream, să trăim așa cum ne-am fi dorit, iar în momentul în care lucrurile se schimbă, apar regretele că nu am apucat să facem tot ceea ce ne-am fi dorit, așa cum ne-am fi dorit.
Care este poarta de ieșire, ce e de făcut?
De la un punct încolo, avem nevoie să lăsăm ușor ușor ceea ce a fost și să ne îndreptăm atenția către ce avem acum și ce posibilități se deschid către viitor. Ușor de zis nu-i așa? Cum putem să abordăm schimbările mai constructiv pentru noi? În primul rând, avem nevoie ca în fiecare moment, chiar dacă poate sună a clișeu din cărțile de dezvoltare personală, să trăim ceea ce ne dorim, să nu mai amânăm lucrurile care ne-ar bucura pentru “altă dată”, tocmai pentru a nu mai trăi regretele că nu am apucat să facem tot ceea ce ne-am fi dorit, atunci când lucrurile se schimbă.
Nu poate fi doar atât…
Sigur, de asemenea, avem nevoie să abordăm schimbarea pas cu pas, concentrându-ne pe ce putem face “aici și acum”, în fiecare etapă a schimbării. Nu știm ce vom face peste 10 pași, dar putem ști și alege ce este mai bine pentru noi în momentul prezent, fructificând la maxim oportunitățile de acum, cu toate resursele și informațile pe care le avem la dispoziție. Metoda “pașilor mărunți” este eficientă în procesul de schimbare pentru că poate atenua cumva efectele nesiguranței. Dacă întreaga amploare a schimbării poate nu o știm, fiecare pas poate deveni o certitudine, ceva tagibil, mai ușor de parcurs. În plus, în fiecare moment avem nevoie să ne concentrăm cu prioritate pe ce ține de noi și putem face pentru a profită la maxim de schimbare, astfel încât și în nouă formulă, să ne fie bine.
Ne…„resetăm”?
Merită să facem un mic exercițiu, noi cu noi, în momentul în care suntem puși în față schimbărilor și să ne gândim- ce ar fi de fapt de neacceptat pentru noi- schimbarea, sau să rămânem în același punct al vieții noastre, stagnând, așa cum s-ar fi întâmplat dacă respectiva schimbare nu ar fi avut loc? Da, unii dintre noi ar spune că este de neacceptat schimbarea, alții că ar fi fost dificil de acceptat stagnarea și plafonarea care ar fi apărut, dacă lucrurile nu se schimbau.
Schimbarea este uneori inevitabilă și nu stă în puterea noastră să o controlăm. Nu e atât resetare, cât autoprotecție. Ceea ce ține de noi și putem controla sunt atitudinea și reacțiile, comportamentele noastre atunci când schimbarea are loc, felul în care ne mobilizăm resursele și facem ce ține de noi să ne protejăm și să ne fie bine în noul context.
