Pe data de 10 octombrie se sărbătorește Ziua Naţională a produselor agroalimentare româneşti, dacă nu știați. Astfel, în curtea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din Capitală, într-o atmosferă plină de culoare și arome, se celebrează zilele aceastea, până pe 11 octombrie, produse agroalimentare „venite” din aproape toate zonele țării.
De la delicioasele brânzeturi și miere, până la fructe și legume proaspete, există o varietate de produse autentice românești în curtea ministerului. În plus, suntem îndemnați să susținem producătorii noștri locali. Ceea ce și facem, având în vedere cu câte greutăți se confruntă. Chiar le spun unora dintre ei că eu, să fiu în locul lor, aș fi abandonat demult afacerea având în vedere ce se întâmplă în România zilelor noastre…
Îmi zâmbesc un pic amar și răspunsul lor e cam același, la unison: „Nu ne lăsăm, n-avem încotro…”. Mda, n-avem încotro să ne ducem. Pe aceeași idee cei de la Magiun din prune Topoloveni spun că „Suntem aici, împreună cu colegii din industria alimentară care se încăpățânează să demonstreze cât de gustoase sunt alimentele tradiționale românești!”.
Lăsând metaforele la o parte și înainte de a vă prezenta câte puțin din acest târg (poate nespectaculos pentru toată lumea), să rememorăm un pic, prin intermediul unui film documentar, ce se întâmpla în România pe vremea lui Ceaușescu, de Ziua Recoltei. Mai pe la…începuturile lui Ceaușescu, potrivit imaginilor video.
Țuică, pită, dulcețuri, pește, must, selfie cu dovleci!
La târg sunt prezenţi diverși producători din țară. Cum ar fi cei din judeţul Vâlcea, cu produse tradiţionale atestate din categoria băuturilor spirtoase: “Ţuică Tăria lui Cătălin” şi “Rachiu din fructe Tăria lui Cătălin”, dar şi băutura spirtoasă “Ţuică Sordony de Horezu”, care urmează etapele înregistrării ca indicaţie geografică pe un sistem de calitate.
La fel, sunt prezente și produse tradiţionale din judeţul Mureş: pita de casă cu cartofi – produs natural de la Boianu, Chec de casă de la Boianul, Colac cu nucă de la Boianul.
Iubitorii de peşte pot alege dintr-o gamă largă de produse din păstrăv de la Păstrăvăria Buşteni, înregistrate ca produse montane, precum: Păstrăv Zamorean, Păstrăv zamorean Morcovit, păstrăv jăruit, Păstrăv Prăvălit şi Proţăpit, Tocană de păstrăv cu legume, Tocană de păstrăv jăruit cu legume, Păstrăv murărit pe zamora, Păstrăv în osâză de legume, Pate de ficat de păstrăv zamorean, Fluştuc de păstrăv-Curcubeu.
De asemenea, se pot achiziţiona sortimente variate de dulceţuri, gemuri, sucuri şi siropuri, iar legume proaspete de sezon – roşii, castraveţi, ardei, varză, dovlecei, fasole, vinete pot fi procurate de la o cooperativă agricolă din judeţul Giurgiu. Desigur mustul – „must have-ul” toamnei, nu lipsește, alături de mere, prune, prune afumate, miez de nucă, aduse de producători din judeţele Dâmboviţa şi Vrancea.
Acestea sunt doar câteva exemple despre ce puteți găsi în curtea ministerului. Prețurile nu sunt mici, dar nici mari, nu vi le înșir aici, râmâne să alegeți dacă vă duceți să cumpărați ceva. Sau treceți pe acolo doar ca să vă mai clătiți ochii și să vă molipsiți de la optimismul producătorilor. Ori, ca să vă faceți pur și simplu un selfie în „colțul” împătimiților de Insta, împodobit cu dovleci!
A, și nu în ultimul rând, ca să vă puteți bucura de spectacole de muzică tradițională și alte surprize.
Câte și mai câte, în inima Capitalei
Câte și mai câte puteți găsi și fiecare se mândrește cu ceva: e normal, și noi am face la fel! „Doamna (vezi Galerie Foto) este o bucureșteancă originară din Apoldu de Sus jud Sibiu si este o fidelă consumatoare de Apifitness. La toate evenimentele din București la care Vitaplant a fost prezentă, ne-a vizitat cu regularitate. Domnia sa este doar una dintre zecile de persoane încântate de calitatea și gustul produselor noastre”, spun cei de la standul echipei Vitaplant Sibiu. „Continuăm campania de promovare a produselor Vitaplant Sibiu și tocmai de aceea am răspuns afirmativ invitației Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a expune și prezenta produsele noastre în spațiul amenajat chiar la sediul ministerului Aagriculturii, în inima Capitalei. Să aveți o săptămână dulce ca mierea””, ne urează cei de la Vitaplant.
Ministrul Agriculturii: „V-am spus, producătorii nu pot pierde!”
”V-am spus, producătorii nu pot pierde!”, a declarat de mai multe ori, printre altele, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, prezent pe 9 octombrie la deschiderea oficială a târgului dedicat celebrării Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Această declarație a constituit, de fapt, concluzia unei afirmații mai largi a ministrului, în contextual unor întrebări ale presei pe tema TVA-ului la produsele agroalimentare. „Produsele agroalimentare în România au TVA de 9%. Producătorii nu vor pierde, pentru că la acele cheltuieli pentru realizarea acestor produse TVA este mai mare. Se va face o compensare. Eu cred că producătorii vor scădea diferenţa de TVA. Facem centre de colectare cu temperatură controlată.
Pentru partea de procesare avem 600 de milioane de euro prin Investalim, avem 500 de milioane de euro pe independenţă energetică, pentru că ne dorim foarte mult să scădem costurile cu energia la producători. Sunt proiecte cu intensitate de 100% şi aşteptăm producătorii şi fermierii români să acceseze aceste proiecte”.
Vom vedea. Deocamdată, ca „dată de calendar”, reținem faptul că în fiecare an, pe data de 10 octombrie, „Ziua Naţională a produselor agroalimentare româneşti” este marcată în toată ţara prin organizarea de programe şi evenimente educative, de voluntariat, cu caracter social şi ştiinţific, destinate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului.