Vârful Everest, cucerit de un alpinist român. Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a reușit să escaladeze vârful Everest de 8.848 de metri.
“Ahriţculesei Adrian a cucerit Acoperişul Lumii. Este pe Everest (8.848 m). Urmează partea cea mai grea a acestei expediţii, coborârea spre tabăra de bază, la 5.335 m!”, a anunțat Ștefan Adrian Jurca, pe pagina sa de socializare.
El a postat şi o imagine cu o hartă transmisă de alpinist, în care se poate vedea poziţia acestuia pe vârful Everest
Comunicarea cu alpinistul se face cu ajutorul unui telefon special, conectat la satelit. Potrivit lui Adrian Jurca, starea de sănătate a alpinistului este bună, este optimist şi consumă puţin oxigen. Alpinistul şi-a transportat singur materialele necesare şi mâncarea, mai sus de tabăra de bază.

“Adrian a plecat spre vârf la ora 21,00, ora Nepalului, şi a cucerit Everestul după aproape 12 ore, la ora 8,00 dimineaţa, ora Nepalului. Starea sa de sănătate este bună, este optimist şi consumă puţin oxigen. Trebuie spus că Adrian a ales să urce pe Everest în varianta sport, în care şi-a transportat singur materialele necesare şi mâncarea, mai sus de tabăra de bază”, a spus managerul sportivului. Adrian Ahriţculesei se îndreaptă vineri spre tabăra de bază (5.335 m). Până acolo, în raport de condiţiile meteo el se va mai opri la tabăra 3 (7.200 m) sau la tabăra 2 (6.400 m).
În luna ianuarie 2023, Adrian Ahriţculesei a reuşit să cucerească vârful Mount Sidley (4.285 m), din Antarctica.
El a finalizat astfel ‘Circuitul celor 7 vulcani’, devenind primul bărbat din România care îşi înscrie în palmares o asemenea performanţă. Vârful Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8848 m deasupra nivelului mării. Se află în Munții Himalaya, pe granița dintre Nepal și Tibet. În nepaleză numele muntelui este, Sagarmatha, iar în Tibet este cunoscut sub numele de Chomolungma.

Citiți și