Un eveniment în aer liber, pe acoperișul TNB, la Amfiteatru: Teatrul UNTEATRU împlinește 14 ani și îi sărbătorește, conform obiceiului, alături de public. Evenimentul se desfășoară în perioada 24- 31 iulie.
„Zilele unteatru” vor fi vara aceasta, la înălțime, în aer liber, pe acoperișul Teatrului Național din București, la Amfiteatru. Evenimentul se desfășoară în perioada 24- 31 iulie și reunește titluri mai vechi și mai noi din repertoriul teatrului, cât și coproducții.
Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără: Alex Ștefănescu, Florina Gleznea, Lari Giorgescu, Richard Bovnoczki, Réka Szász, Ionuț Grama.
„Cei mai frumoși paișpe împreună, cele mai nemuritoare povești, cei mai frumoși oameni, cel mai aproape public, cele mai pline întâlniri, cea mai mare inimă, cât paișpe. Cel mai rotund paișpe din cate s-au povestit. Ani de bucurie neîntreruptă și pentru asta: Vă mulțumim. Creștem în palme povestea noastră în continuare până când palmele o vor putea așeza, din nou, în mijlocul lumii. Curând, cu iubire, unteatru”, spun Andrei și Andreea Grosu, fondatorii UNTEATRU.
Eveniment pe acoperișul TNB – Program complet
Miercuri 24 iulie, ora 21:00: ”9 Piese remixate”, de Alex Ștefănescu
Joi 25 iulie, ora 21:00: ”Venus in fur”, regia: Elena Morar
Vineri 26 iulie, ora 21:00: ”Cinci ore cu Mario”, regia: Mariana Cămărășan
Sâmbăta 27 iulie, ora 21:00: ”(In)Dependenții”, regia: Catinca Drăgănescu
Duminică 28 iulie, ora 21:00: ”Dragoste”, regia: Andrei și Andreea Grosu
Luni 29 iulie, ora 21:00: ”Alcesta”, regia: Zsuzsánna Kovács
Marți 30 iulie, ora: 21:00: ”Eine kleine Nachtmusik”, regia: Gigi Căciuleanu
Miercuri 31 iulie, ora 21:30: AL.Ehtifal Project Electroacoustic Live
Eveniment la TNB – UNTEATRU, proiect cultural independent unic
UNTEATRU reprezintă un proiect cultural independent unic în peisajul teatral românesc, unul dintre puținele teatre care au reușit să își creeze un repertoriu valoros și să aducă împreună artiști renumiți din generații diferite. Aici au montat și Cătălina Buzianu, și Andrei Șerban și Gigi Căciuleanu.
UNTEATRU a primit Premiul de Excelenţă în cadrul Galei UNITER.
„Oamenii ar trebui să-și dea seama că teatrul nu e o alternativă, că teatrul e necesar. Știi ce e foarte frumos? Și în același timp e foarte dezorientant pentru mine. Că orice om care vine la teatru pentru prima oară, pentru a doua oară, pleacă de acolo și spune “ce frumos e”. Nu înțeleg de ce nu revine. O spune din comoditate și din snobism? Nu cred. Sau poate nu vreau să cred lucrul ăsta. Cred că problema stă în educația oamenilor din școala generală și din liceu.
Din păcate, la noi teatrul e o artă elitistă. De aceea mor atât de multe teatre, de aceea criza afectează în primul rând teatrul. Pentru că dezinteresul e foarte mare și de acolo se pot lua bani și folosi în alte părți. Nu știu dacă e bine sau rău, nu mă ocup cu politica, doar că e trist pentru că ereditar, cred eu, și ține de ființa umană, ai nevoie de frumos, într-o formă sau alta. În pictură, în muzică, în teatru, în ceva. Că finanțezi teatrul sau că finanțezi cultura este ceva important”, spunea Andrei Grosu, fondator UNTEATRU, în cadrul unui interviu.
Amfiteatru la TNB
Mulți mai oftează încă după celebra “Lăptărie a lui Enache”, localul de la etajul 4 al TNB frecventat de toata lumea bună a Capitalei, sau după terasa „La Motoare” – „up in the air” tot la TNB.
Iată însă că în peisajul Capitalei a apărut de ceva vreme un spațiu „de joc” în aer liber, care poartă denumirea Amfiteatru. Este situat pe acoperișul Teatrului Național ”I.L.Caragiale”, la cea mai înaltă cotă a clădirii, deasupra terasei care oferă o panoramă unică a centrului Bucureștiului.
Acest spațiu găzduiește, pe lângă spectacole din repertoriul prezent şi de perspectivă al TNB,(adaptate la condițiile acestui nou spațiu), reprezentații ale altor instituții interesate de închirierea spațiului. Teatrul în aer liber al TNB poate oferi un cadru unic unor manifestări artistice dintre cele mai diverse, potrivite sezonului cald, din mai până în octombrie: spectacole de teatru, recitaluri, concerte, prezentări de modă, seri de jazz, one woman și one man show ș.a.
Și, dacă nu știați, tot în clădirea TNB, în foaierul Sălii Mari, se află și o librărie, unde se găsesc atât cărți de teatru, cât și beletristică și obiecte de papetărie sau cadouri. De asemenea, spațiile de la parterul clădirii găzduiesc expoziții de artă plastică și fotografie.