23.000 de euro, casă și teren. Acestea sunt beneficiile pe care le pot avea persoanele care se vor muta pe insula grecească Antikythera.
Autoritățile locale doresc astfel să atragă cât mai mulți locuitori care să -și stabilească reședința pe insulă.
Cei care decid să se mute aici vor primi aproximativ 500 de euro lunar, timp de trei ani, o casă și un teren pe care îl pot folosi cum doresc.
Insula Antikythera este amplasată în Marea Egee, la jumătatea distanței dintre Creta și continent. Insula este cunoscută pentru frumusețea naturală, având plaje virgine, trasee montane deosebite și peșteri ascunse. Durata călătoriei de la Atena până la insulă este de 45 de minute cu avionul sau de aproximativ două ore cu feribotul din Creta și de patru ore de pe continent până pe Antikythera. Antikythera are doar 24 de locuitori, infrastructura locală constând într-un magazin, un hostel și câteva locuințe disponibile pe Airbnb. Pe insulă nu există bănci și bancomate, potrivit informațiilor furnizate de presa italiană.
Potrivit declarațiilor autorităților locale, pe insula din Marea Egee își pot stabili reședința în special familiile tinere, care au minim trei copii.
În afară de oferirea terenului și a alimentelor, consiliul local de pe insula Antikythera promite și oportunități de angajare. Cu toate acestea, accesul la insulă poate fi limitat. Acest lucru deoarece barca care furnizează alimente și gaz nu poate acosta în condiții de mare agitată, fenomen întâlnit mai ales în sezonul rece.
Cunoscută și sub numele de Anticythera sau Antikythera, insula grecească este situată în sudul peninsulei Peloponez și la nord-vest de insula Creta, având o suprafață de aproximativ 20 de kilometri pătrați. Antikythera nu este singurul loc din Europa care încearcă să atragă noi locuitori prin acordarea de stimulente financiare. De exemplu, în Elveția sunt sate care oferă și 50.000 de euro pentru a atrage noi locuitori.
Citiți și
Organismul uman are al șaselea simț. Dezvăluirea cercetătorilor