EURO 2024. Cele 8 naționale care au obținut calificarea în sferturile de finală sunt: Germania, Spania, Elveția, Anglia, Franța, Olanda, Turcia și Portugalia.
România a fost învinsă de Olanda la Munchen, scor 0-3, și a părăsit competiția din optimile de finală.
UPDATE. Ziua de vineri, 5 iulie, a fost una de regalla EURO 2024. A fost ziua în care s-a decis prima semifinală a turneului, Spania – Franța, care se va juca marți, pe 9 iulie, de la ora 22:00.
Mai întâi, Spania și Germania su oferit un spectacol ce a atins cele mai înalte cote! În minutul 51, Olmo a deschis scorul și spaniolii visau deja la calificare, însă Germania a egalat înainte de fluierul minutul, în minutul 89 prin Wirtz.
Meciul a ajuns în prelungiri, iar acolo singurii care au mai marcat au fost spaniolii, în minutul 119 prin Merino! Astfel, Spania lasă acasă echipa gazdă și merge mai departe în semifinale.
De partea cealaltă, naționala lui Kylian Mbappe a reușit o calificare dramatică, decisă după loviturile de la 11 metri, după ce la finalul celor 90 de minute și cele două reprize de prelungiri nicio echipă nu reușise să marcheze.
Astfel, meciul a ajuns la penalty-uri, iar pentru suporteri, emoțiile au ajuns la un nivel greu de explicat! Dacă francezii nu au ratat nicio lovitură, prin Dembele, Fofana, Kounde, Barcola și Hernandez, portughezii au marcat prin Ronaldo, Silva și Mendes.
Însă, ratarea lui Joao Felix a fost egală cu eliminarea, iar Franța se califică în semifinale și va juca cu Spania!
EURO 2024, ziua 21. Programul sferturilor de finală
Vineri, 5 iulie
Spania – Germania, ora 19:00, MHP Arena, Stuttgart
Cele două naţionale s-au confruntat ultima oară în 2021, la EURO 2020, când Portugalia şi Franţa au remizat în faza grupelor, scor 2-2 .
Lusitanii n-au mai câştigat în faţa francezilor din 2016, de atunci au avut loc trei întâlniri: două remize şi un succes al „cocoșilor”.

Portugalia – Franța, ora 22:00, Volksparkstadion, Hamburg
Cele două echipe naţionale s-au confruntat ultima oară la CM 2022 din Qatar, în faza grupelor, când au remizat, scor 1-1.
Spania este neînvinsă în ultimele patru meciuri cu Germania: o victorie cu 6-0 într-un amical din 2020 şi trei remize.

Sâmbătă, 6 iulie
Anglia – Elveția, ora 19:00, Merkur Spiel-Arena, Dusseldorf
Olanda – Turcia, ora 22:00, Olympiastadion, Berlin
În prima semifinală (9 iulie), câștigătoarea meciului dintre Spania și Germania va întâlni învingătoarea duelului Portugalia – Franța.
În cea de-a doua (10 iulie), echipa care va ieși învingătoare din meciul Anglia – Elveția va înfrunta câștigătoarea duelului Olanda – Turcia.
Finala va avea loc pe 14 iulie, pe Olympiastadion, din Berlin.

Cotele pentru câștigarea EURO 2024
După ce s-au stabilit și echipele, și meciurile din faza sferturilor de finală, au apărut și cotele cotele actualizate pentru câștigarea EURO 2024.
Potrivit bookmakerilor, Spania este favorită la trofeu acum, cu cotă de 4.75, în timp ce Anglia este a doua favorită la trofeu, cu o cotă de 5.00.
Germania este văzută cu șansa a treia, la o cotă de 5.25, iar Franța e a patra vaforită, la o cotă de 5.50.
Olanda, Portugalia, Elveția și Turcia sunt văzute cu șanse mici la câștigarea trofeului.
Cotele pentru EURO 2024:
Spania 5.75
Anglia 5.00
Germania 5.25
Franța 5.50
Olanda 7.50
Portugalia 10.00
Elveția 17.00
Portugalia 30.00