Tot estul Europei se va transforma într-un deșert radioactiv pentru cel puțin 100 de ani. Declarația a fost făcută de ministrul Mediului și Resurselor Naturale al Ucrainei, Ruslan Streleț.
O eventuală scurgere radioactivă la centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, care este sub controlul ocupanților ruși și este folosită de Moscova pentru a șantaja Kievul și Occidentul, ar provoca o tragedie de șase ori mai mare decât cea de la Cernobîl. Declarația a fost făcută de ministrul Mediului și Resurselor Naturale al Ucrainei, Ruslan Streleț, în cadrul unui interviu pentru Deschide.MD. Potrivit lui, tot estul Europei se va transforma într-un deșert radioactiv pentru cel puțin 100 de ani.
„Pot doar să spun că această catastrofă va fi mult mai mare decât catastrofa de la Cernobîl din 1986. Pentru că centrala nucleară de la Cernobîl avea doar un reactor. Centrala nucleară de la Zaporojie este cea mai mare centrală nucleară din Europa și are șase reactoare. Nici nu pot să-m imaginez ce teritoriu va fi afectat. Orașele mari, adică Zaporojie, Kirovograd, Dnipro, Nikolaev, Herson, după care R. Moldova, estul Poloniei, Slovacia, România, Bulgaria. O mare parte din Marea Neagră.
Toate aceste teritorii ar putea fi afectate. Noi și acum, după 38 de ani de la catastrofa de la Cernobîl, simțim urmările. Dar dacă puteți multiplica aceste urmări de șase ori, va fi afectat un teritoriu foarte mare. Și va fi o poluare radioactivă care va ține 100 de ani”, a spus oficialul.

Probabilitatea unui deșert radioactiv
„Războiul este costisitor și din cauza costului naturii distruse. Din cauza costului crimelor de mediu. Pentru că din prima zi a invaziei la scară largă am colectat toate datele despre crimele de mediu și acum înțelegem că pierderile și daunele Ucrainei de astăzi se ridică la mai mult de 60 de miliarde de dolari americani. Am înregistrat peste 4 000 de cazuri de crime de mediu. Acestea sunt cazuri de ecocid. Și, din păcate, colectarea acestor date continuă, pentru că războiul nu s-a încheiat. Acum înțelegem că, în unele cazuri, distrugerea mediului nostru reprezintă o pierdere chiar mai mare decât infrastructura distrusă”, a adăugat Streleț.
Trebuie să știți că distrugerea barajului de la Kahovka a fost cel mai mare act de ecocid de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace. Pierderile ecologice provocate de distrugerea barajului de la Kahovka însumează peste 147 miliarde de hrivne (aprox. 3,35 miliarde de euro, n.r.). Ucraina a pierdut atunci 14 kilometri cubi de apă potabilă, apă suficientă pentru a aproviziona toată populația globului pământesc timp de două zile. Am pierdut această cantitate de apă în două zile.
Așa că, dacă vor distruge vreun alt baraj, vom avea aceeași situație. Și este foarte greu de calculat care vor fi costurile. Dar nu este problema principală cât va costa. Problema principală este cum să o restaurăm. Pentru că, de exemplu, din cauza rușilor au ars sau au fost afectate 30% din pădurile Ucrainei. Suprafață pădurilor arse în Ucraina mai mare decât suprafața totală a Ciprului sau ca două treimi din suprafața R. Moldova. Noi calculăm costurile. Dar spuneți cum să refacem copacul care a crescut 80 de ani, 100 de ani? Cum să-l refacem într-o zi? Câți bani trebuie să plătim pentru a-l reface într-o zi? Nicio sumă de bani nu poate repara aceste pierderi”, a mai spus Ruslan Streleț.
Estul Europei și exercițiile NATO
El a fost întrebat dacă ar trebui să fie îngrijorați cetățenii R. Moldova în cazul în care se întâmplă ceva cu barajul de la Novodnestrovsk, pentru că pe lângă pierderea apei potabile, putem avea inundații devastatoare.
„Dacă vor distruge unul dintre barajele de pe râul Nistru, în următoarele două-trei zile vor fi inundații uriașe, vor fi foarte mari stricăciuni, multe pierderi materiale, multe case luate de ape. Dar și mai grav e că, după asta, nu veți avea apă potabilă pentru populație, așa cum este acum situația în regiunea Herson. Noi, din păcate, trecem prin această experiență, trebuie să modificăm infrastructura pentru a putea aproviziona localnicii cu apă, trebuie să săpăm fântâni, etc. E o problemă foarte complicată, credeți-mă”, a spus oficialul.
NATO desfăşoară exerciţii care implică arme nucleare împotriva Rusiei, a declarat recent generalul Vladimir Kulişov, prim-adjunct al directorului Serviciului Federal de Securitate al Rusiei şi şeful poliţiei de frontieră, relatează Xinhua.
„În apropierea graniţei cu Rusia, activitatea de recunoaştere a NATO este în creştere, iar intensitatea pregătirii operaţionale de luptă a trupelor Alianţei Nord-Atlantice este în creştere„, şi în acest context „se pregătesc scenarii pentru desfăşurarea operaţiunilor de luptă împotriva Federaţiei Ruse, inclusiv lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul nostru„, a afirmat el într-un interviu acordat agenţiei RIA Novosti.

Estul Europei și Zaporojie- periculos de aproape
„Toate acestea ne cer să luăm măsuri adecvate pentru a ne proteja şi securiza frontierele”, a mai spus Kulişov. Armata rusă a lansat anterior exerciţii militare care implică arme nucleare tactice ca „răspuns la declaraţiile provocatoare şi ameninţările unor oficiali occidentali împotriva Federaţiei Ruse”, potrivit Ministerului Apărării rus.
Centrala nucleară Zaporojie din Ucraina este „periculos de aproape” de a suferi un accident din cauza atacurilor recente asupra sa, avertizează șeful agenției de supraveghere nucleară a ONU. Ocupată de forțele ruse încă de la începutul războiului, centrala a fost atacată cu drone în ultimele zile.
Riscul unui accident major este real, chiar dacă reactoarele sunt oprite, a spus șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, potrivit AFP.
„Ne apropiem periculos de mult de un accident nuclear. Nu trebuie să permitem complacerii să lase un joc de zaruri să decidă ce se întâmplă mâine”, a spus oficialul ONU. „Raportul AIEA nu indică care parte se află în spatele atacurilor”, a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia. „Știm foarte bine cine este”, a spus el. „În ultimele luni, astfel de atacuri nu numai că au fost reluate”, a spus Nebenzia, dar „s-au intensificat semnificativ”.
Ambasadorul Ucrainei la ONU, Sergiy Kisliția, a numit atacurile „o operațiune de tip steag fals bine planificată de Federația Rusă”, pe care Rusia ar fi conceput-o pentru a distrage atenția de la invadarea Ucrainei. Instalația Zaporojie, situată în sudul Ucraine, este una dintre cele mai mari 10 centrale nucleare din lume. Luptele din zonă au dus la temeri puternice legate de un posibil dezastru nuclear, asemănător cu cel de la Cernobîl, din 1986.
Cele mai recente lovituri nu au compromis instalația, care este proiectată să reziste la prăbușirea unui avion comercial în ea, a transmis AIEA. Agenția precizează însă că atacurile pot duce la un accident nuclear, chiar dacă reactoarele nu funcționează. Cele șase reactoare ale centralei au fost închise de luni de zile, dar încă mai are nevoie de energie și personal calificat pentru a menținea funcționarea sistemelor de răcire și a altor echipamente de siguranță.
Citiți și: Cernobîl: 38 de ani de la accidentul nuclear. Totul despre „Zona morții”