„Să porți o rochie sau un costum de cât mai multe ori este cel mai ecologic lucru pe care-l poți face cu hainele tale”, spun experții în protejarea mediului înconjurător. Aceștia ne încurajează să cumpărăm haine second hand sau să încercăm să le reparăm. E bine sau nu?
Dacă ziceai cuiva prin 2010, de exmplu, că te îmbraci de la SH, considera că „ești sărăcie”. Puțini te considerau original. Acum ești considerat „salvator al planetei”, „trendsetter”, „sustenabil”, sau „fashionist”. În orice caz, ești apreciat că „dai hainelor o nouă viață”.
În 2019, un raport arăta că 40% din adolescenții Generației Z cumpărau haine la mâna a doua, și mai puțin de 30% o făceau în 2016.
Problema este că, atunci când hainele sunt atât de ieftine, acestea aproape că își pierd valoarea de tot. Și dacă acum 50 de ani omenirea producea 2 milioane de tone de haine anual, în 2018 această cifră a ajuns la 17 milioane de tone, conform Agenției pentru Protecția Mediului din SUA. Dintre acestea, 11,3 milioane de tone ajung direct la gunoi.
Ok, cumpărăm second hand ca să salvăm planet, dar, potrivit Popular Science, avem o problemă. Cândva, hainele second hand erau cumpărate din motive economice, iar acum pentru a fi în vogă! „Hainele SH au devenit de nișă”, spune designerul Orsola de Castro. „Este o activitate pentru oamenii care au timp și bani pentru asta”.
Second hand sau despre cum „la mâna a doua” a devenit un trend
Încă înainte de a ajunge pe rafturi, 35% din materialele folosite pentru a crea aceste haine ajung la gunoi, conform unui raport realizat de Common Objective. Toate aceste produse, indiferent unde ajung, folosesc foarte multe resurse, cum ar fi mii de litri de apă pentru a produce o singură pereche de blugi.
„Folosirea hainelor și accesoriilor pentru un timp mai îndelungat este cel mai bun lucru pentru care-l putem face”, spune Lynda Grose, o expertă în moda ecologică de la Colegiul de Arte din California. Să porți o bluză sau un costum de cât mai multe ori este cel mai ecologic lucru pe care-l poți face cu hainele tale.
Designerul de accesorii Ecaterina Colasîz a vorbit, la Antena 3, despre hainele second hand și cât de important este să utilizăm hainele vechi, sau să le dăm o altă înfățișare în cazul în care nu ne mai plac.
Ce nu știați despre piața second hand
„”Este bine să ne luăm haine second hand. Peste tot sunt produse de genul ăsta şi cel mai important este că se dezvoltă această tendință de a cumpăra haine second hand. Eu personal sunt un fan al articolelor de genul ăsta”, a declarat pentru Antena 3 Ecaterina Colasîz, designer de accesorii.
„Prin prisma a ceea ce fac, încerc variante de a stiliza piese vechi şi să le dau o nouă viaţă. Este un exercițiu de imaginație şi trebuie încercat.
Pe lângă toate procentele care ne sperie, industria modei este a doua cea mai mare industrie de poluarea a lumii, ceea ce este o mare problemă. Cred că ar trebui să ne axăm pe resursele noastre, să cumpărăm mai puţin şi mai bun şi mai durabil. Dacă intru în second hand, vânez genţi sau sacouri. Mi se pare că doar în second hand poţi găsi lucruri de calitate la un preţ bun”, a mai mai spus Ecaterina Colasîz.
Ce nu știați despre piața second hand
De fapt, volumul de haine noi produse este atât de mare, încât foarte puține din ele ajung în magazine SH. În SUA, din totalul de haine donate pentru astfel de magazine doar 10-20% ajung pe rafturi. Restul, 80%, sunt trimise spre țări ca Polonia, Pakistan și Kenya sau transformate în fibre. Reciclarea materialelor textile consumă foarte multă energie.
Însă Andrew Brooks, profesor la King’s College London, scrie că dependența țărilor mai sărace de donațiile venite din Vest stagnează dezvoltarea economiei locale.
„Odată ce economiile subdezvoltate s-au deschis către importul de haine SH, întregi industrii locale s-au prăbușit”, scrie Brooks. „Bunuri ieftine de import au invadat piața africană, iar angajații companiilor de textile și-au pierdut locul de muncă”. Unele dintre aceste țări chiar au decis să interzică importurile de haine la mâna a doua.
Începe cu propriul dulap!
În primul rând este nevoie să înțelegem problema și să ne schimbăm atitudinea. Atunci când îți vine cheful de haine noi, poți să cauți în propriul dulap sau să modifici hainele pe care deja le ai, înainte de a merge la magazin.
„Vei observa că există multe piese pe care poți să le tai, să le personalizezi sau să le schimbi”, mai spune Orsola de Castro. Designerul propune o abordare radical diferită de tot ceea ce se întâmplă acum în lumea modei: să păstrezi hainele cât mai mult, să le repari, cu alte cuvinte – să faci tot ce poți ca să eviți cumpărarea hainelor noi. Ea este autoarea cărții Loved Clothes Last – Hainele iubite durează, în care vorbește despre problemele pe care le generează industria modei.
Citiți și: