Escaladare în Cașmir: Armata indiană a anunțat, marți, că au avut loc schimburi de focuri între militari indieni și pakistanezi pentru a cincea noapte consecutivă, la o săptămână după un atentat sângeros care a dus la escaladarea tensiunilor între cele două puteri nucleare, potrivit AFP.
Escaladare în Cașmir: Schimburi de focuri între militari indieni și pakistanezi, a cincea noapte consecutivă
Ca în nopțile anterioare, armata indiană a anunțat că trupe pakistaneze au deschis focul cu armament ușor asupra unor poziții situate în apropierea liniei de control din Cașmir, frontiera de facto dintre cele două țări.
Armata indiană a anunțat că trupele sale au „răspuns în mod măsurat și eficient provocării”.
New Delhi nu a raportat nicio victimă, iar Pakistanul nu a confirmat, la rândul său, niciuna.
De interes și: India închide granița cu Pakistan după atacul terorist soldat cu zeci de morți din Cașmir

Represalii și riscuri de acțiune militară
Tensiunile între India și Pakistan au atins un vârf după atacul din 22 aprilie, comis de bărbați înarmați la Pahalgam, în Cașmirul indian, soldat cu 26 de victime.
Fără a aștepta vreo revendicare, New Delhi a acuzat Islamabadul de implicare în atacul cel mai sângeros asupra civililor din această regiune majoritar musulmană din ultimele decenii.
Pakistanul a respins orice implicare și a cerut o „anchetă neutră” asupra circumstanțelor. Cele două țări au lansat represalii și au ordonat închiderea frontierei. India a stabilit marți data limită pentru plecarea cetățenilor pakistanezi de pe teritoriul indian.
Analiștii se tem că declarațiile belicoase ar putea duce la o eventuală acțiune militară.
Istoria conflictului din Cașmir
Cașmirul, cu populație majoritar musulmană, a fost împărțit între India și Pakistan în 1947, la independența lor. Cei doi vecini continuă de atunci să revendice suveranitatea asupra întregului teritoriu. Începând din 1989, luptele dintre insurgenții separatiști și trupele indiene au dus la zeci de mii de morți.