Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a condamnat vineri, 21 martie, protestele generate de arestarea primarului de opoziție al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, și a asigurat că țara nu va ceda în fața „terorii străzii”, potrivit dpa și AFP.
El a acuzat partidul lui Imamoglu, CHP (Partidul Republican al Poporului), că folosește ancheta ca pretext pentru a provoca haos în țară.
„Turcia nu va fi cedată terorii străzii”, a spus preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, declarând că manifestaţiile la apelul opoziţiei vor conduce la „un impas”.
„Nu vom tolera nicio tulburare a ordinii publice. Aşa cum nu ne-am înclinat în faţa terorii străzii înainte, nu vom ceda vandalismului acum”, a afirmat Erdogan, cu ocazia sărbătoririi Nowruz la Istanbul.
Turkish President Recep Tayyip Erdogan attended a Newroz celebration in Istanbul on Friday. pic.twitter.com/HR8WmoAaTk
— Rudaw English (@RudawEnglish) March 21, 2025
Arestarea primarului Imamoglu are loc într-un context în care, deși alegerile prezidențiale din Turcia sunt programate pentru 2028, Parlamentul ar putea convoca un scrutin anticipat.

Conform sondajelor recente, Imamoglu ar fi câștigat clar în fața lui Erdogan, ceea ce ar avantaja opoziția într-un eventual scrutin anticipat.
„Erdogan a văzut sondajele şi şi-a dat seama că, chiar şi cu avantajele unui preşedinte în funcţie şi controlul total asupra instituţiilor şi mass-media, tot pierdea categoric în faţa lui Imamoglu”, a scris Soner Cagaptay, istoric turc şi cercetător senior la Washington Institute, într-o postare pe X. „De aceea, Erdogan a ales opţiunea nucleară împotriva lui Imamoglu”, a completat Cagaptay.