Este foarte clar că după carcalacii de la lilieci veniți din China sub formă de Covid o nouă epidemie lovește România. Este vorba de epidemia de bichoni, adică acei micuți căței, care arată ca mopul cu care se plimbă pe stradă domnișoarele, care țin lesa cu o mână și telefonul cu cealaltă.
În România stoarsă de bani până la refuz, câinele a devenit un sprijin psihic aproape necesar, așa că bichonii au găsit teren fertil pentru expansiune. Iată care este cruda realitate. În spațiul carpato-danubiano-pontic latră aproximativ 3 milioane și jumătate de câini, din care 1 milion sunt bichoni! Uite ce au spus statisticile oficiale: În România, estimările indică existența a peste 3,5 milioane de câini înregistrați, ceea ce înseamnă aproximativ un câine la fiecare 5 persoane. Dintre aceștia, conform Registrului de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS), până în 2021 au fost înregistrați 3.429.769 de câini.
Distribuția câinilor în funcție de rasă
Majoritatea câinilor înregistrați sunt metiși sau de rasă comună:
Metiși: 1.512.537 exemplare
Rasă comună: 791.653 exemplare
Cu alte cuvinte maidanezul e rege, scărpinat pe spate și răsfățat de către copiii familiei. Acum nu se poate face exact diferența între rasa comună și metiști, deși metiștii ziși și corcituri ar trebui să aibă și o componentă cunoscută, adică puiul să știe cine e mama, cine e tata și pe ce ton trebuie să latre. În ceea ce privește rasa comună, lucrurile sunt clare. Denumiți pompos și snob “Urban Hound” e vorba de câinii luați de pe la adăpost, care de multe ori sunt mai haioși și mai inteligenți decât ăia de rasă și chiar decât stăpânii. Românii se înghesuie să-și bage în curte și în apartamente maidanezi pentru că sunt mult mai ușor și mai comod de întreținut. Spre deosebire de câinii de fițe, maidanezii au “service-ul” simplificat. Mănâncă aproape orice, se îmbolnăvesc mai greu și în cazul în care se duc în împărăția veșnică a câinilor, mare pierdere nu e, că iei altul de la adăpost. Sunt ținuți de obicei prin curte. Dar nu ei sunt problema. Hai să vedem și care este distribuția câinilor pe rase
Cele mai populare rase pure în România sunt:
- Bichon Maltez: peste 1 milion de exemplare
Adică mopul care latră este pe primul loc. Bichonul este un câine extrem de zgomotos și de agresiv, deși e mic. O spun în calitate de proprietar de femelă de labrador, liniștită, în banca ei, care nu latră decât la polițiști comunitari, la minoritari, la nepalezi și la salvare. Bichonul a devenit o modă. Indiferent dacă e frize sau havanez, bichonul își depune excrementele peste tot, iar stăpânele, mult prea delicate și prea simandicoase nu prea se înghesuie să le strângă.
- Ciobănescul german: peste 1 milion de exemplare
Înghesuit prin țarcurile dedicate, numit impropriu și câine lup, ciobănescul german este un câine drag românului. Inteligent, cuminte, ascultător, el lasă păr prin casă cât tot restul câinilor la un loc. Cu toate astea e iubit de români și respectat de celelalte rase. Urmează armata de labradori și golden retrieveri, câini stabili psihic, ușor de întreținut, care se atașează ușor de copii și care s-ar juca de dimineață până seara cu ce apucă, de la mingii de tenis, la capace de bere și pietre. Am expertiză în domeniu.
Conform datelor disponibile, cei mai mulți câini înregistrați se află în București și în județele Cluj și Timiș, în timp ce județele cu cei mai puțini câini înregistrați sunt Ialomița, Tulcea și Covasna. Adică niște câni care latră ungurește, mai rar. Cu alte cuvinte, Bucureștiul este cel mai plin de lătrături. În altă ordine de idei, ca să-ți dau din casă, am avut la un moment dat o concubină, care avea o jaf de câine, alb, cu urechi ascuțite și pufos, dar mai rău decât controlorii de la STB. Din rasa “volpino italiano” care e considerată cea mai veche rasă de câini din lume. Aveau și faraonii identici. Exemplarul, trecut acum la cele veșnice, mușca la foc automat și de fiecare dată când eram în pat cu duduia, nu puteam să scot mâinile de sub plapumă, sau pătură, pentru că mă capsa cu o insistență demnă de o cauză mai bună. Îl mai potolea Mara mea, femelă dominantă de labrador, care mai mârâia din când în când la el și îl băga sub pat.
Ca posesor de câine iubesc animalele și le consider o extensie a personalității stăpânului, dar de aici până la a suporta lătrăturile permanentele ale celor trei bichoni pe care îi avem pe scara blocului, drumul e lung și presărat cu Rudotel și multe înjurături. Așa că, dragii mei români, înainte de a vă alege un câine care să vă țină companie și după care să strângeți părul de pe canapea, scoateți din cărți bichonul, care vă va isteriza și vecinii și familia. Hakuna matata!
