Astăzi, în prima zi a anului şcolar 2023-2024, emisiunea „Teleşcoala” revine la TVR 2 cu noutăţi şi premiere, transmite Agerpres.ro.
Lecţiile de Limba şi literatura română vor alterna cu cele de Matematică, de luni până joi, de la ora 15:00-15.30. Începând cu ora 15:30-16:00 sunt programate cursurile de limbi străine.
Ce propune emisiunea „Teleșcoala” în anul școlar 2023-2024?
Emisiunea produsă integral de Televiziunea Română, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, debutează într-un decor modern şi cu lecţii interactive, adaptate cerinţelor actuale.
„Teleşcoala” oferă celor aflaţi în anul susţinerii examenelor de Evaluare Naţională posibilitatea de a păstra contactul cu materiile de învăţământ la care vor susţine examen, dar şi cursuri în premieră. Astfel, sezonul cu numărul opt al emisiunii aduce, ca noutate, lecţiile de „Educaţie financiară”. Din această toamnă, echipei i se alătură cunoscutul profesor al Academiei de Studii Economice Adrian Mitroi, care va prezenta noţiuni economice pe înţelesul tuturor, în fiecare vineri, de la ora 15:00.
Despre ceea ce a pregătit echipa „Teleşcoala” pentru noul sezon al emisiunii, dar şi despre varietatea cursurilor pe care le oferă a vorbit Sînziana Miloşoiu, producătorul emisiunii.
„Avem o echipă foarte bună de profesori, împreună cu care ne dorim să fim de folos cât mai multor elevi care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională, dar şi telespectatorilor de toate vârstele care vor să înveţe o limbă străină (engleză, franceză, germană, spaniolă şi… japoneză). Unicat în audiovizualul din România, vinerea, o dată la două săptămâni, avem “Limba semnelor române”. Aceste cursuri sunt dedicate tuturor celor care consideră că o comunitate culturală şi lingvistică ca cea a surzilor are dreptul de a comunica în limba maternă, recunoscută oficial în România din 2020”, a declarat Miloșoiu.
Ce aduce nou al optulea sezon al emisiunii „Teleșcoala”?
Sezonul cu numărul 8 al emisiunii „Teleşcoala” aduce, ca noutate, cursuri de „Educaţie financiară”.
„Îl avem în echipă, din acestă toamnă, pe cunoscutul profesor de la Academia de Studii Economice, Adrian Mitroi, care va prezenta noţiuni economice pe înţelesul tuturor. Vă aşteptăm vinerea, de la ora 15.00, să aflaţi despre dobânzi, credite, trucuri de economisire, investiţii durabile şi profitabile”, a precizat producătorul.
„Parteneriatului strategic cu Ministerul Educaţiei i-am adăugat, din luna martie, colaborarea cu Asociaţia Narada, care are ca scop dezvoltarea şi promovarea emisiunii Teleşcoala. Încă de sezonul trecut, fiecare lecţie este însoţită de un test pe care elevii îl pot rezolva pe platforma Naradix. Îşi verifică, astfel, cunoştinţele, dar pot fi şi recompensaţi cu premii”, a subliniat Sînziana Miloşoiu.
Despre emisiunea „Teleșcoala”
Emisiune de tradiţie, „Teleşcoala” a debutat în grila TVR 2 la începutul anilor ’70 şi, timp de un deceniu, a fost urmărită de generaţii de elevi.
„Teleşcoala” a revenit, la TVR 2, în 16 martie 2020, odată cu instituirea stării de urgenţă cauzată de pandemie, care a închis şcolile. Timp de cinci sezoane, au fost programate cursuri care le-au oferit elevilor aflaţi în pragul susţinerii examenelor de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat posibilitatea de a păstra contactul cu materiile la care susţin examen.
Şi în noul sezon, „Teleşcoala” va continua lecţiile de Limba şi literatura română şi de Matematică pentru elevii claselor a VIII-a. La acestea se vor adaugă cursurile de limbi străine: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană şi, în premieră, japoneză.
De la declanşarea războiului din Ucraina, gândul de a ajuta ţara vecină s-a regăsit şi la „Teleşcoala”. Proiectul consacrat elevilor s-a extins şi în spaţiul alocat emisiunii „Teleşcoala”. Aceasta a dedicat lecţii de limba română pentru refugiaţii ucraineni aflaţi pe teritoriul ţării noastre.