Eminescu. Un tânăr cu fruntea ieşindu-i strălucitoare de sub părul negru, cu o tăietură fină a nasului, mişcându-şi ritmic mâna neîngrijită, poate nespălată. Muşcă dintr-un măr şi se plimbă fără cauză şi scop pe strada mare (nu contează care), în weekend.
N-are un sfanţ în buzunar, dar e îmbrăcat într-un smoking mai mult ca sigur împrumutat. Fetele se uită după el găsind că are un ceva, un şic urban, şi că nu i-ar strica un outfit casual. Lui nu-i pasă, nu priveşte pe nimeni, se uită visător în depărtare, dând impresia că vine de la o petrecere black tie, când el săracul doar cugetă la acea îndepărtată Unire a Principatelor Române din 24 ianuarie. Alţii ignoră pantofii lui scorojiţi, suspectându-l ca fiind un extravagant bogătaş mulat pe teoria specialiştilor cum că drumul spre succes începe la cinci dimineaţa.
Tânărul de mai sus reprezintă portretul-robot realizat parţial pe baza descrierii aparţinând unei femeiuşti fermecătoare, Mitte Kremnitz pe numele ei. Acesta ar fi domnul Mihai Eminescu, dacă ar mai trăi. Aproape că nu mai are rost să ne întrebăm ce ar fi făcut astăzi dacă ar mai fi trăit. Nici nu ştim: să ne bucurăm că nu mai trăieşte, ca să nu fi mirosit a prost, când el ar fi mirosit doar a Eminescu pierdut printre miasmele cu vână proastă ale timpului sau să ne bucurăm de himera că, dacă ar mai fi trăit, ar fi muşcat cu nesaţ din haite?
„Hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuți să trăim între lupi”, îi spunea poetul unui amic de-al său prin 1882, potrivit mărturiilor vremii.
Eminescu – Ziua nașterii poetului național, „furată” de Ziua Culturii?
Se spune că ziua de 15 ianuarie este specială. În primul rând pentru că reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Apoi, pentru că, pornind de la data ce înscrie în istorie nașterea poetului nepereche, a fost aleasă ca Zi a Culturii Naţionale. Mulți comentează pe marginea faptului că această zi a fost „furată” în mod voit, pentru a se distrage atenția de la poetul nepereche, cităm ceea ce se spune nu numai pe rețelele sociale (că tot e la modă) „prea naționalist și antisemit atunci, pe vremea lui…”.
Camera Deputaţilor adopta, la 16 noiembrie 2010, proiectul de lege, prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale. Cu mențiunea ca aceasta să fie o zi care să reprezinte nu numai celebrarea marelui creator. Ci şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional”.
Eminescu, omul deplin
Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010. Şi în alte ţări europene, Ziua Culturii Naţionale omagiază oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. Astfel, în Spania, Ziua Culturii este marcată la data morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes. Şi autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.
Desigur întrebarea de ce a fost aleasă ziua lui Eminescu drept zi a Culturii Naţionale este de prisos. Mihai Eminescu reprezintă ”omul deplin al culturii româneşti”, potrivit lui Constantin Noica.
”Pentru a fi oneşti şi autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim. (…) Un student român la Viena şi Berlin, care ştia germana şi franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică şi gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecţie mai sublimă şi mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”, spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portret inedit făcut lui Eminescu.
Eminescu face cât o Generație
Ne-am obișnuit deja cu denumirile „în trend” Generația Y, Generația Z și așa mai departe. Nu știm dacă este deplasat să îl numim acum pe Eminescu, așa, ca pe o…constelație – Generația Mihai Eminescu. Un om care a făcut și face cât o Generație. O personalitate copleșitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligență, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăția și farmecul limbajului. Poet, prozator, dramaturg și jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Opera sa poetică a fost influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.
Cu multiplu de “a fost și”, poetul, totodată unul dintre cei mai incomozi ziarişti ai vremii sale, a fost și un patriot febril, care visa la proiectul Daciei Mari, fapt care deranja elita politică românească, marile puteri vecine şi, mai ales, serviciile secrete. Eminescu a fost și un student român la Viena și Berlin, care știa germana și franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată! Și, peste toate, a mai fost și un suflet romantic și pretențios.
Epilog – Biografia
Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani. Fiind al şaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece frumoasa copilărie la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, totul fiind evocat cu adâncă nostalgie în “Fiind băiet păduri cutreieram”, sau “O, rămîi”.
Ca un arc peste timpul poetului, Eminescu devine ziarist în 1876 şi aceasta este meseria pe care o va profesa până la sfârşitul vieţii. Lucrează la Curierul de Iaşi, după care ajunge la ziarul Timpul din Bucureşti, publicaţie afiliată Partidului Conservator. În 1880 devine redactor-şef şi ia o atitudine dură vizavi de mişcările politice care aveau loc în România, prin articole acide la adresa corupţiei şi trădării intereselor naţionale de către clasa “grecoteilor” şi “bulgăroilor cu ceafa groasă”. În trei ani, până în 1883, anul “oficial” al alienării sale, Eminescu îşi făcuse deja duşmani interni şi internaţionali.
Pe 6 iunie 1883, Eminescu citea poemul “Doina” la Junimea. Un poem care a constituit condamnarea totală la nebunie şi la moarte a poetului. “Doina” întruchipa testamentul politic al lui Eminescu, care dorea o patrie mare, unită.
