Emeric Ienei apare în locul lui Helmut Duckadam pe lista indemnizațiilor de merit acordate de Agenția Națională pentru Sport. Fostul antrenor al Stelei, în vârstă de 88 de ani în prezent, care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986, este dezamăgit că nu a primit renta viageră.
Emeric Ienei, în locul lui Helmut Duckadam pe lista indemnizațiilor de merit
Începând din ianuarie 2025, Emeric Ienei a fost inclus pe lista personalităților din sport care primesc prin intermediul ANS o indemnizație de merit lunară în valoare de 6.240 de lei, luându-i locul lui Helmut Duckadam, care s-a stins pe 2 decembrie 2024.
Indemnizația de merit reprezintă o formă de recunoaștere acordată celor care au avut realizări excepționale și au adus contribuții semnificative în domeniile culturii, științei și sportului. Această indemnizație se acordă în baza unor criterii stabilite prin normele legale în vigoare.
În septembrie 2024, fostul internațional Alexandru Boc dezvăluia că Emeric Ienei a fost tăiat de pe lista cu rente viagere. „E supărat că n-a luat renta viageră, s-a tăiat renta și nu le-a mai dat-o, e foarte supărat. Am vorbit cu doamna Lipă și a zis că e primul pe lista de așteptare, dar ce să aștepți, să moară cineva?!”.
Ce steliști mai sunt pe lista indemnizațiilor de merit
Din echipa Stelei care a cucerit Cupa Campionilor Europeni mai primesc această indemnizație Adrian Bumbescu (65 de ani), Ștefan Iovan (64 de ani) și Mihail Majearu (64 de ani).
Începând din luna ianuarie a acestui an, lista personalităților din sport care primesc indemnizația de merit în valoare de 6.240 de lei lunar a fost extinsă la 116 beneficiari, după ce în luna decembrie a anului trecut lista cuprindea 111 beneficiari, potrivit gsp.ro.
Helmut Duckadam a fost scos de pe lista în care au fost incluse 6 nume noi:
- Emeric Ienei (88 de ani) – fotbal
- Petrică Cărare (61 de ani) – lupte
- Alina Goreac (72 de ani) – gimnastică
- Adriana Limona – medic FR Lupte
- Carmen Tocală (63 de ani) – baschet
- Dorel Tocitu (67 de ani) – natație și pentatlon modern/biochimist
Cum se acordă indemnizațiile de merit
În domeniul sportului, indemnizația de merit este acordată persoanelor care au obținut rezultate sau au contribuit la obținerea acestora și fac parte din următoarele categorii:
- sportivi
- antrenori
- cadre medicale și cercetători
- arbitri
- alte personalități care au participat la acțiuni externe deosebite de promovare a imaginii României
Criteriile de atribuire pentru sportivi:
- să nu beneficieze de rentă viageră conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000
- să fie retrași din activitatea sportivă
- să fi obținut cel puțin 4 medalii la campionate europene, mondiale sau două medalii la Jocurile Olimpice în sporturile individuale, respectiv cel puțin o medalie la competițiile internaționale majore pentru sporturile de echipă
- să se afle într-o stare precară de sănătate sau să aibă o invaliditate permanentă certificată legal