Elon Musk, cunoscut pentru implicarea sa controversată în politică, a stârnit din nou controverse, îndemnându-i pe germani să voteze pentru partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD). Într-un livestream audio pe platforma X, alături de co-lidera AfD, Alice Weidel, Musk a descris partidul ca fiind singura opțiune capabilă să „salveze Germania” și a declarat că, fără susținerea acestuia, situația țării s-ar putea agrava semnificativ.
Elon Musk se implică în alegerile din Germania
Comparând climatul politic din Germania cu cel din SUA, Elon Musk a făcut paralele cu alegerile din 2016, când alegătorii americani, nemulțumiți de status quo, l-au votat pe Donald Trump. El a subliniat că același tip de schimbare este necesar în Germania, înaintea alegerilor anticipate din 23 februarie, notează CNN.
În timpul discuției, Musk a afirmat că Trump, președintele ales al SUA, va rezolva rapid conflictul din Ucraina, ceea ce a determinat-o pe Weidel să-și exprime speranța că administrația Trump va pune capăt războiului, acuzând Europa că escaladează conflictul fără a-și asuma responsabilitatea.
Weidel a susținut, de asemenea, că Germania ar trebui să protejeze atât Israelul, cât și viața evreiască, despre care a spus că este amenințată de „criminalitatea musulmană.” Ea a numit AfD „singurul protector al poporului evreu” din Germania.
Musk nu s-a limitat doar la susținerea AfD, ci a criticat și politicienii germani de top. El l-a numit pe președintele Frank-Walter Steinmeier „un tiran anti-democratic” după ce acesta a denunțat interferența străină în politica germană.
De asemenea, Musk a cerut demisia cancelarului Olaf Scholz, pe care l-a numit „un incompetent,” după un atac mortal cu mașină în Magdeburg.
Susținerea lui Musk pentru AfD a generat reacții puternice din partea politicienilor germani. Lars Klingbeil, co-lider al Social Democraților (SPD), l-a comparat cu Vladimir Putin, iar Scholz a subliniat, în discursul său de Anul Nou, că viitorul Germaniei trebuie decis de cetățeni, nu de „proprietarii platformelor de social media.”
În plus, Musk a consolidat legăturile dintre mișcările de extremă dreapta din Europa și tabăra lui Donald Trump. Un exemplu este relația tot mai strânsă dintre premierul Italiei, Giorgia Meloni, și susținătorii lui Trump, care a inclus recent o vizită a lui Meloni la Mar-a-Lago, unde a fost lăudată de președintele ales al SUA.
CITEȘTE ȘI – Fostul președinte francez Sarkozy este judecat pentru corupție. Ar fi acceptat 50 de milioane de dolari de la Gaddafi