Elena Lasconi taie în carne vie. Ce măsură drastică propune, dacă va câștiga președinția USRElena Lasconi taie în „carne vie”! Văzută de mulți ca fiind viitoarea președință a USR, aceasta propune încetarea alianţei cu Forţa Dreptei şi PMP. Iulian Bulai, deputatul USR de Neamţ, a declarat că Alianţa Dreapta Unită a fost o decizie greşită din mai multe motive, printre care din cauza faptului că, din perspectiva pragului electoral, s-a ridicat pragul de la 5 la 8%.
Realeasă primar la Câmpulung cu un procent zdrobitor, aproape 70% dintre voturi, Elena Lasconi (USR) este văzută de mulți ca viitorul lider al USR, dar și ca o foarte bună și apreciată potențială candidată la alegerile prezidențiale din septembrie.
„ADU a însemnat o decizie greşită din multe motive”
Iulian Bulai a mai precizat că se bucură că viitoarea preşedintă a partidului, Elena Lasconi, propune încetarea alianţei cu Forţa Dreptei şi PMP.
Acesta a exemplificat că, în 2020, la Neamţ au fost pierdute funcţii de cosilieri locali pentru că a fost tot un prag de 7%, nu 5%, fapt pentru care le-a propus colegilor de la USR să nu meargă în alianţe pe nicăieri, decât acolo unde acest aspect nu putea fi negociat, la consilii judeţene, municipiile reşedinţă de judeţ, plus câteva unităţi administrativ teritoriale.
„Analizăm alegerile locale. În primul rând pentru că, din punct de vedere al pragului electoral, s-a ridicat pragul de la 5% la 8%. În 2020, la Neamţ am pierdut poziţii de consilieri locali pentru că am avut peste tot prag de 7%, nu de 5%.
În primăvara aceasta am propus colegilor de la USR să nu mai mergem cu alianţe nicăieri, decât acolo unde acest lucru nu se putea negocia: CJ şi municipiile reşedinţă de judeţ, plus câteva UAT-uri. Nu multe”, a scris Iulian Bulai , luni pe Facebook.
„ADU a ratat la mustaţă intrarea în CJ Neamţ: o mare pierdere”
În schimb la judeţ, pentru că o echipă mare a făcut extindere calitativă, am scos un număr de consilier foarte mare: 63 de consilieri locali USR. În contextul în care judeţul Neamţ este un judeţ mic, depopulat, rural, fără centre universitare şi fără un mediu de afaceri care să explodeze.
La Neamţ am aplicat o tactică foarte bună, în ciuda unei strategii naţionale care nu a funcţionat. Le mulţumesc colegilor şi colegelor care m-au ascultat. Mă bucur şi că Elena Lasconi, viitoarea preşedintă a USR, propune încetarea alianţei cu FD şi PMP”, a mai spus Bulai.

Elena Lasconi vrea să taie în carne vie, dacă va fi noul lider al USR
Reprezentanţii USR au anunţat, luni, că 10 membri de partid şi-au depus candidatura pentru preşedinţia formațiunii până duminică noaptea, la ora 24.00, în termenul stabilit.
Elena Lasconi, primarul din Câmpulung, care a intra în cursa pentru şefia partidului, a transmis că refuză să stea cu mâinile în sân şi să privească cum se duce de râpă democraţia din ţara asta pe care o iubim cu toţii.
Pe parcursul acestei săptămâni va fi campanie electorală internă, iar pe 24-25 iunie va avea loc turul 1 al alegerilor, cu posibilitatea unui tur 2 pe 27-28 iunie. Preşedintele USR este ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online, aşa cum prevede statutul.
Lasconi a mai precizat, într-o intervenţie la Digi 24, că USR ar putea să renunţe la alianţa cu PMP şi Forţa Dreptei în cazul în care va ajunge preşedintele partidului. Ea a explicat că alianţa nu este acum „o soluţie” pentru USR, iar o decizie urmează să fie luată după discuţii în conducere şi cu filialele.
CITIȚI ȘI: