Dacian Cioloș, fost premier al României, și co-președinții REPER, formațiune politică pe care Cioloș a fondat-o, au anunțat joi, 21 noiembrie că o vor suține pe Elena Lasconi în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Fostul prim-ministru a motivat decizia invocând că preșdintele USR este singura persoană care îl poate opri pe George Simion să ajungă în turul doi al prezidențialelor. Dacian Cioloș și-a anunțat sprijinul pentru Elena Lasconi într-o postare pe rețelele de socializare.
Încă un partid o suține pe Elena Lasconi în cursa pentru Cotroceni
Tot în mediul online, fostul premier al României și-a exprimat și rezervele pe care le are față de propunerea USR-ului pentru funcția supremă în stat. În accețiunea lui Dacian Cioloș, fostul comisar european pentru agricultură, Elena Lasconi nu este suficient de pregătită. Mai ales în privința chestiunilor ce țin de politică externă.
„Doamna Lasconi nu este un candidat pe care sa-l consider suficient de pregătit pentru ceea ce cred ca trebuie să însemne Președintele României. Iar lipsurile sale, mai ales în materie de politică externă, s-au văzut în dezbaterile și interviurile recente. Leadership-ul partidului pe care îl conduce s-a dovedit de foarte multe ori nerezonabil și foarte puțin deschis la negocieri. Ceea ce nu îmi dă multe speranțe când vine vorba de exercitarea, ca președinte, a îndatoririlor constituționale de mediere între forțele politice și între stat și societate”, a declarat Dacian Cioloș pe rețelele de socializare.
Însă la capitolul aspecte pozitive, fostul premier a sublinat că Elena Lasconi poate acoperi lipsa de cunoștințe dacă își alege cu mare atenție consilierii prezidențiali. Desigur, asta în cazul în care prședinta USR s-ar „califica” și ulterior l-ar învinge pe Marcel Ciolacu în finala prezidențială.

Dacian Cioloș, nemulțumit de oferta partidelor politice
Deși a subliniat că oferta politică pentru alegerile prezidențiale nu-i permit să voteze cu inima împăcată, Dacian Cioloș și-a motivat poziționarea în favorarea candidatei Elena Lasconi pe considerente strategice.
„Elena Lasconi este singura candidată care pare că nu are legături cu sistemul corupt organizat în jurul PSD. A actualei conduceri din PNL și a serviciilor de informații. Același sistem care a înfrânt mișcarea reformatoare din România de atâtea ori. Elena Lasconi este cea care cred că-l poate opri pe George Simion să ajungă în turul doi”, a conchis Cioloș în postarea de pe Facebook.
Elena Lasconi, un fel de răul cel mai mic pentru Dacian Cioloș
Co-președinții REPER, în imaginea Ramonei Strugariu și a lui Dragoș Pîslaru au evidențiat printr-un comunicat de presă ce înseamnă din punctul lor de vedere o finală între candidatul AUR și cel al social-democraților.
„REPER o susține pe Elena Lasconi pentru alegerile prezidențiale, în turul I. Nu există nicio altă opțiune viabilă, pe cifre și date, pentru a evita în turul al II-lea o confruntare între Marcel Ciolacu, exponentul partidului-stat corupt până în măduva oaselor, și pericolul reprezentat de exponentul extremismului, intoleranței și violenței, George Simion”, se spune în comunicat. Cei doi amintesc că partidul lor nu a desemnat un candidat la alegerile prezidențiale tocmai pentru a evita fragmentarea forțelor pro-europene.