Elena Lasconi, preşedinta USR, a declarat că nu crede că îl legitimează nimic pe liderul PNL, Nicolae Ciucă, să demareze un dialog cu forţele politice de dreapta „atâta timp cât este lipit de PSD”. Lasconi a precizat că nu a contactat-o nimeni pentru o discuție cu Ciucă, dar că este dispusă la dialog şi uşa este deschisă.
De altfel, Elena Lasconi a anunţat că a avut şi ea discuţii cu liderii partidelor de dreapta şi va reveni cu o concluzie.
“Până acum nu m-a contactat nimeni, probabil că mi-au trimis o invitaţie prin Poşta Română sau cu porumbelul călător, nu ştiu. Nu cred că îl legitimează nimic pe domnul Ciucă să facă un dialog cu forţele de dreapta, atâta timp cât este lipit de PSD, aşa că eu revin la cele două chestiuni pe care le-am făcut şi publice, PNL ar putea să devină credibil dacă se rupe total de PSD şi dacă se îndepărtează de Klaus Iohannis”, a declarat Elena Lasconi, pentru ziare.com.
Preşedinta USR a precizat că ea este deschisă dialogului şi uşa este deschisă. „Numărul meu îl au”
„Şi eu am avut la rândul meu discuţii cu liderii forţelor de dreapta, celor care se consideră de dreapta şi o să mai am şi săptămâna viitoare. O să revin în spaţiul public cu o concluzie, dar în momentul de faţă nu ştiu dacă îl legitimează ceva pe domnul Ciucă să facă asta”, a mai spus Elena Lasconi.
Elena Lsconi, lidera USR a subliniat însă că, personal, îl respectă pe Nicolae Ciucă.
„Dacă e să mă întrebaţi personal, eu îl respect pe domnul Ciucă, mi se pare un om serios şi chiar mi-aş dori să avem o discuţie serioasă nu să fie o mimare de dialog, aşa cum s-a întâmplat în cazul domnului Ciolacu, care a spus că se consultă cu partidele pentru data alegerilor, pentru că ei ştiau dinainte ce să facă. A fost o mimare. Eu mi-am arătat deschiderea către dialog, dar ştiam de ce merg acolo”, a completat ea.
Întrebată cu ce partide nu colaborează USR după alegerile din toamnă, Lasconi a răspuns: „Categoric nu cu PSD, AUR sau S.O.S. (partidul Dianei Șoșoacă, n.r.)”.
Nicolae Ciucă, deschis negocierilor cu forțele de dreapta
Nicolae Ciucă a declarat joi, despre discuţiile cu liderii dreptei, că a deschis dialogul pentru o astfel de punere laolaltă a forţelor politice de dreapta şi că pot discuta pentru un proiect politic care să vizeze o linie de abordare comună pentru ampania electorală la prezidenţiale şi parlamentare.
„Am discutat permanent în această perioadă şi vom continua să discutăm. Este o perioadă de vacanţă. Fiecare dintre partenerii noştri sunt plecaţi sau, mă rog, fiecare cu problemele sale. În momentul în care găsim o aliniere a timpului, a disponibilităţii, vom avea (…)
Putem să discutăm pentru un proiect politic care să vizeze o linie de abordare comună pentru tot ceea ce înseamnă campania electorală pentru prezidenţiale şi parlamentare”, a afirmat Ciucă.