Elena Lasconi către Coliban. Elena Lasconi îi dă replica lui Allen Coliban, după ce acesta i-a sugerat retragerea din cursa prezidențială. Lidera USR afirmă că voturile nu sunt o marfă și că va continua campania electorală, indiferent de presiuni.
Elena Lasconi a reacționat după ce Allen Coliban a sugerat că ar trebui să se retragă din cursa pentru alegerile prezidențiale 2024. Într-o intervenție la Digi24, lidera USR a transmis că în loc să se plângă de situație, partidul ar trebui „să-și suflece mânecile și să muncească împreună”.
Elena Lasconi: „Voturile nu sunt o marfă”
Lasconi a subliniat că nu consideră voturile o marfă și că acestea nu se redistribuie automat în cazul unei retrageri.
“Nu vă mai uitați la ele ca la o marfă, pentru că dacă s-a retras Georgescu, asta nu înseamnă că toate voturile care s-au dus la el se vor duce automat la Simion sau la nu știu cine.
Trebuie să faci campanie în stradă, să privești oamenii în ochi și natural voturile se vor duce înspre un candidat sau altul. Eu asta voi face, voi vorbi cu oameni în continuare”, a declarat Elena Lasconi.
În ceea ce privește posibilitatea ca voturile ei să fie transferate către Nicușor Dan, Lasconi a explicat că doar un procent mic dintre susținătorii săi ar face această alegere.
“Din rezultatele chiar a ultimului sondaj, dacă eu m-aș retrage, nici 20% din voturi nu s-ar duce către Nicușor Dan. Oamenii care m-au votat nu l-au votat niciodată pe Nicușor“, a afirmat lidera USR.
Coliban: „Lasconi trebuie să ia cea mai bună decizie pentru România”
Allen Coliban a fost unul dintre liderii USR care au sugerat că Elena Lasconi ar trebui să se retragă, pentru a evita un rezultat slab la alegeri.
“Merită respect pentru curajul de a-și asumat conducerea partidului și candidatura la Președinția României, într-un moment de criză, în care USR căzuse la 8%.
Merită recunoștința noastră pentru felul în care a reușit să ne unească și să tragem toți pentru scorul istoric de la Prezidențiale, scor care a dus, în premieră, candidatul USR în turul al doilea. Dar, parafrazând-o, acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România”, a scris Coliban pe Facebook.
Acesta a mai explicat că prăbușirea Elenei Lasconi în sondaje, de la 19% la sub 10% în doar trei luni, este un semnal de alarmă și că ignorarea acestei realități poate afecta partidul.
“În politică, nu e de ajuns să vrei și să crezi. Eu îmi doresc ca USR să dea următorul Președinte al României. Și cred că o poate face, dar nu ignorând realități“, a adăugat Coliban.
Acesta a mai menționat că Brașovul, unul dintre județele unde Lasconi a avut un scor bun în primul tur, transmite acum mesaje puternice pentru retragerea ei.
“În anul 2000, CDR a murit pentru că nu a reușit să decidă un candidat unic, iar turul 2 a fost între Iliescu și Vadim. Cu ocazia respectivă, a murit și PNȚCD, iar PNL-ului i-a luat niște ani buni să își revină“, a avertizat Coliban, sugerând că USR ar putea avea aceeași soartă.
Lasconi: „Respectul față de vot este esențial”
În replică, Elena Lasconi a declarat că astfel de păreri sunt regretabile, mai ales într-o campanie electorală.
“Este regretabil că există și astfel de păreri, mai ales într-o campanie electorală, când din punctul meu de vedere ar trebui să fie o anumită disciplină, așa cum se întâmplă și în celelalte partide. Și când spun disciplină, nu înseamnă armată, înseamnă respect față de vot“, a declarat Lasconi.
Aceasta și-a reafirmat intenția de a merge mai departe în cursa electorală, subliniind că își va depune candidatura oficial joi, la ora 15:00.
“Indiferent ce se va întâmpla în partid până atunci, voi merge mai departe cu planul de a-mi depune candidatura”, a precizat lidera USR.