Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a respins acuzațiile de terorism, conform unui document judiciar citat de Reuters, după ce a fost reținut, miercuri, sub acuzația de corupție și sprijinire a terorismului.
„Văd astăzi, în timpul interogatoriului, că eu şi colegii mei ne confruntăm cu acuzaţii şi calomnii de neimaginat”, a afirmat Imamoglu, în apărarea sa, în faţa poliţiei antiteroriste, conform documentului.
Ekrem Imamoglu este una dintre cele mai importante personalități ale opoziției și un posibil adversar al președintelui de lungă durată, Recep Tayyip Erdogan.

„Aceste calomnii se vor întoarce împotriva celor care le-au lansat, după ce vor lovi zidurile din inima naţiunii noastre,” a afirmat Imamoglu, citat în document.
„Este esenţial ca ţara noastră să se elibereze cât mai curând de această mentalitate care crede că are dreptul să facă orice pentru a-şi păstra scaunul”, a adăugat el, într-o aluzie clară la Erdogan.
Imamoglu urmează să apară în faţa instanţei sâmbătă seară, când se va decide dacă va fi eliberat sau reţinut preventiv până la proces.