Edi Iordănescu, selecționerul României, a oferit un interviu Federației Române de Fotbal, în care vorbește despre șansele României la EURO și modul în care a gândit convocările. Acesta a afirmat că unii jucători au fost foarte aproape de a face parte din lot.
România mai are 3 zile până la meciul de debut de la Campionatul European. “Tricolorii” se pregătesc intens pentru meciul împotriva Ucrainei de luni, care va reprezenta prima partidă jucată de echipa națională la un turneu final, după 8 ani de așteptare.
Edi Iordănescu, plin de optimism înainte de EURO 2024!
Selecționerul Edi Iordănescu a oferit câteva declarații într-un interviu pentru FRF TV, în care a explicat criteriile pe care le-a luat în calcul în alcătuirea lotului pentru EURO 2024: “Ne pregătim de mai bine de doi ani jumătate de acest moment, cu siguranță că și în trecut s-au făcut lucruri bune, dar n-au dus la calificare, după 8 ani suntem din nou în lumea bună a fotbalului. Selecția a fost atentă, mult studiu, analiză, seriozitate, am avut șansă să reușim în final să construim un grup frumos, cu caracter”, a declarat Iordănescu.
Acesta afirmă faptul că și alți jucători puteau să aibă pretenția de a se aștepta la o convocare, dar are încredere în grupul pe care l-a format în ultimii ani: “Ne dorim să stăm cât mai mult în Germania, trebuie să producem rezultate, încercăm la fiecare meci să oferim cea mai bună versiune a noastră. România nu are un istoric bogat la turneele europene, este o șansă în plus pentru această generație. Provocări sunt foarte multe, Belgia s-a săturat de câte participări la Europene a avut, încercăm să compensăm cu multă muncă.
CITEȘTE ȘI: FRF prezintă adversarele României la EURO 2024
E clar că ne lipsesc niște jucători pe care i-ați regăsit în campanie din cauza accidentărilor sau a problemelor majore de la club. A trebuit să facem niște modificări, dar toți cei care sunt acum cu noi, au fost prezenți în campanie la un moment dat. Ar mai fi fost și alți jucători care puteau să aibă așteptări pentru a fi convocați și nu respingem această idee, dar suntem aici, noi suntem cei care reprezentăm România, acest grup e pregătit, rămâne de văzut cât putem să demonstrăm și pe teren”, a continuat selecționerul.
Edi Iordănescu: “Suntem pregătiți să oferim și alte surprize”
Tehnicianul de 45 de ani este conștient că România a produs o surpriză enormă calificându-se la acest turneu final, mai ales neînvinsă. Iordănescu speră ca prima reprezentativă a României să continue să surprindă pe cea mai mare scenă a fotbalului continental:
“Probabil că am răsturnat multe pronosticuri, suntem pregătiți în continuare să mai oferim și alte surprize. Unul dintre criteriile de selecție a fost și caracterul, am vrut băieți implicați total, pentru mine e foarte important ca fiecare să dea 100% în fiecare minut. Dacă sunt aici înseamnă că sunt cei mai buni din România”, a încheiat acesta.
Programul României la EURO 2024
Luni, 17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (München, 16:00)
Sâmbătă, 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Köln, 22:00)
Miercuri, 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00).
România va disputa primul meci de la EURO 2024 pe Allianz Arena din Munchen, stadionul care găzduiește meciul de deschidere al “europeanului”, dintre Germania și Scoția. Partida dintre România și Ucraina se va juca luni, 17 iunie, de la ora 16:00.