O nouă șansă pentru un post călduț se ivește pentru fostul președinte Klaus Iohannis, chiar de la Vatican, după moartea Papei Francisc.
Dacă nu a reușit să obțină funcția de secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO) și nici un fotoliu confortabil nu i s-a oferit la nivelul Comisiei Europene, Klaus Iohannis se poate gândi la scaunul de suveran pontif.
În teorie, papă poate deveni orice bărbat de religie catolică.
Fostul președinte Klaus Werner Iohannis îndeplinește măcar una dintre cele două condiții enunțate mai sus: este catolic.
Un avantaj este evident, în cazul în care Klaus Iohannis va ajunge să ocupe Sfântul Scaun de la Vatican: credincioșii catolici din toate colțurile lumii vor avea ocazia de a vedea suveranul pontif în carne și oase în țara lor.
Nu va mai exista situația în care doar câteva țări să aibă privilegiul de a fi vizitate de papă.
Cu Iohannis pe Sfântul Scaun, lipsa papei ar putea fi resimțită doar la slujba de Paște, cel mai probabil, fostul președinte, posibil suveran pontif, fiind plecat în concediu.
În cazul în care Inteligența Artificială depășește logica ta naturală, facem precizarea: ACESTA ESTE UN PAMFLET ȘI TREBUIE TRATAT CA ATARE
Daaaa, ar fi excelent pe funcția de “Papă -lapte” !