Duminica Învierii, aşa cum este marcată în zilele noastre, reprezintă expresia firească a evoluţiei misterului pascal trăit în vechea Biserică creştină, păstrat şi desăvârşit, de-a lungul veacurilor, de Biserica Ortodoxă. Cu alte cuvinte Paștele constituie misterul central şi dominant al cultului ortodox, care îşi aruncă razele peste întregul an liturgic.
La creştini, numele de „Paşti“ sau „Paşte” provine din ebraicul „Pesah“, care înseamnă trecere, şi desemnează sărbătoarea Învierii Domnului. Însuşi Iisus Hristos a folosit acest cuvânt atunci când le-a vorbit Apostolilor despre apropierea sărbătorii Paştilor: „Ştiţi că peste două zile vor fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit“. De asemenea Apostolii L-au întrebat pe Mântuitor unde să pregătească Paştile, folosind, deci, acelaşi cuvânt: „Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile?“. O altă explicaţie poate fi că termenul ebraic „Paşti“ a trecut în vocabularul creştin şi datorită faptului că momentele marcate în cadrul sărbătorii noastre (Patimile, Moartea şi Învierea Domnului) au coincis cu Paştile evreilor din acel an.
Prin Învierea Domnului se crede că timp de o săptămână porţile Raiului se deschid pentru sufletele reţinute în prinsoarea Iadului, iar Răstignirea, Moartea şi Învierea reprezintă legătura eternă dintre moarte şi viaţă similară renaşterii naturii în fiecare primăvară.
Lumina Sfântă este un miracol al Ortodoxiei care se întâmplă în fiecare an de Paştele Ortodox la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12:30-14:30. Lumina Sfântă apare deasupra Sfântului Mormânt ca un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele câteva minute nu arde.
Duminica Învierii: Oul de Paște, păzitorul casei
Chemarea de la miezul nopţii, „Veniţi şi luaţi lumină”, marchează momentul sacru al celei mai importante sărbători creştine, iar Lumina Sfântă, oferită la slujba de Înviere, este adusă de o delegaţie Patriarhală chiar de la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim.
Înainte de a merge la Slujba de Înviere sau în prima zi de Paște, dis-de-dimineață, se spune că e bine ca toți ai casei să se spele în apa în care așează un ou roșu și o monedă de argint, iar, după caz, un fir de busuioc pentru a fi sănătoși tot anul. Astfel toți cei care își spală fața cu această apă vor fi tari ca banul, frumoși ca oul și căutați ca busuiocul.
Un ou roșu de Paște este păzitorul casei, cel puțin asta cred maramureșenii. Unii săteni pun ouăle roșii la ferestre pentru ca în acest fel casă să le fie apărata de rele.
Oul, ca simbol al creaţiei lumii
Despre semnificaţia ouălor de Paşte şi arta încondeierii acestora a vorbit într-o conferinţă la postul public de radio, în anul 1932, istoricul de artă Alexandru Tzigara – Samurcaş, potrivit Radio România Actualități.
„Sărbătoarea Învierii e însoţită, după o foarte veche tradiţie, de apariţia ouălor roşii şi a celor încondeiate. Riturile privind oul, ca simbol al creaţiei lumii, le vom găsi dealungul istoriei; la perşi, la popoarele nordice, ca şi la cele de origine slavă. Egiptenii le asociau la serbările primăverii. După retragerea Nilului, ei ofereau ouă în semn de sacrificiu zeilor lor. Acelaşi rit îl practicau şi Romanii. Creştinii au păstrat acest simbol în cultul lor dar l-au legat şi de taina Patimilor…
În Bucovina şi Basarabia se povesteşte că în timpul agoniei Mântuitorului răstignit, Maria şi Maria Magdalena merseră să înduplece pe mai marii cetăţii ca să înceteze cu groaznicele torturi. Maria, între timp lăsase un coş cu ouă la picioarele lui Iisus. Sângele care curgea din trupul lui, a înroşit toate ouăle din coş. De atunci Maria şi apostolii au luat obiceiul să împartă ouă roşii la fiecare sărbătoare a Învierii”.
Citiți și: Cozonacul, istorie și tradiție. Rețeta lui Kogălniceanu și Negruzzi
