În societatea românească s-a creat o falie foarte adâncă, încât putem vorbi de două Românii. Fiecare dintre cele două tabere are argumentele sale, iar agresivitatea este doar un ingredient folosit din ce în ce mai des. De cinci ani avem un război intern, fiecare parte încercând acum să își impună reprezentantul în cea mai înaltă funcție a statului român.
Avem oficial 11 candidați pentru funcția de Președinte al României. În realitate, contează numai două părți, pentru că nu putem de vorbi de 11 candidați, fiecare cu electoratul său. Câțiva dintre ei sunt simplă figurație și mă întreb foarte serios, cum de reușesc ei să adune minimum 200.000 de semnături, când ei nu primesc nici măcar 100.000 de voturi. Cei 4-5 care contează sunt exclusiv șefii de partide.
Până în 2024 am trăit într-o paradigmă: partidele au propus la alegerile prezidențiale doar pe președintele de partid. De foarte multe ori am spus și o să repet în continuare: avem o Constituție făcută de niște idealiști ipocriți, pentru că președintele unui partid nu poate deveni Președintele tuturor românilor. Ion Iliescu a fost președintele pesediștilor, Traian Băsescu a fost președintele pedeliștilor, Klaus Iohannis a fost președintele peneliștilor, iar Emil Constantinescu a fost președintele unei asocieri de conjunctură dintre frustrați, pungași, idealiști, oportuniști și nepricepuți. În realitate, nici unul nu a putut deveni cu adevărat președintele românilor, ci au fost doar niște președinți de partid cu puteri mai mari.
Alegerile din noiembrie 2024, ne-au relevat o nouă paradigmă: este posibil ca românii să prefere un candidat cu adevărat independent, nesusținut de nici un partid. Pentru prima dată în istoria democrației românești de după 1989, am avut un candidat cu șanse reale să ajungă președintele României, iar el să nu fie nici măcar membru al vreunui partid. Până în 2024 toți candidații aveau nevoie de suportul unui partid, cel puțin pentru a fi protejați de eventualele fraude din secțiile de votare.
Nimeni nu i-a acordat vreo șansă lui Călin Georgescu, pentru că în nici o secție de votare nu a fost vreun reprezentant care să îi protejeze votul. Și, cu toate acestea, a câștigat primul tur de o manieră impresionantă, înaintea lui Marcel Ciolacu, premierul în exercițiu și președintele celui mai puternic partid din România, dar și înaintea lui Nicolae Ciucă, fost premier și președintele celui de-al doilea partid ca mărime din România. Acestea sunt fapte, nu opinii sau păreri. Trebuie doar să le interpretăm la adevărata conotație.
De asemenea, este pentru prima dată în istoria României când un partid beneficiază de simpatia românilor pentru un candidat independent și nu invers. Partidul POT a intrat în Parlament, doar pentru că a avut inspirația și istețimea de a convinge o parte suficientă din electorat că acesta este partidul care îl sprijină pe Călin Georgescu. Oricine poate să spună orice despre Anamaria Gavrilă, dar performanța sa este unică până acum, căci s-a dovedit a fi un politician cu fler și cu o realizare demnă de tot respectul. Așa cum în televiziune valoarea înseamnă audiență, așa și în politică valoarea înseamnă voturi. Acum, însă, are nevoie să acumuleze experiență, pentru că politica mare este făcută de rechini, nu de plevușcă.
Anularea alegerilor a tensionat la maximum societatea românească. Numai în organizațiile PNL a fost sărbătoare și mare bucurie. Sau cel puțin în cele de care am auzit eu. Peneliștilor li se aplică perfect sloganul acela din reclamă: „dacă tot am pierdut, măcar să câștigăm!” În loc să ne îngrijoreze faptul că România a ajuns oaia neagră a Europei și toate comentariile la adresa noastră sunt negative, noi ne bucurăm că niște șmecheri își păstrează scaunele și, implicit, privilegiile. Recunosc, nu prea știu cât de mare a fost bucuria în organizațiile PSD și USR, dar cu siguranță au preferat această situație. Ar fi putut să meargă pe mâna Elenei Lasconi, și toate partidele, auto-denumite „pro-europene”, să o voteze în turul al doilea, dar nimeni nu a vrut să riște, Călin Georgescu stătea prea bine în sondaje.
Cum s-a ajuns în această situație? Simplu. Oamenii pur și simplu și-au pierdut încrederea în tot ceea ce spun și pretind că vor face partidele, prin vocea conducătorilor lor. Militarii au fost păcăliți cu pensiile, cum să mai creadă ei vreo iotă din ceea ce spun pesediștii și peneliștii? Eu, în calitate de urmaș de deținut politic și strămutat, nu mai dau doi bani pe felul în care aplică legile Guvernul României, guvern format din PNL și PSD, plus UDMR. Dar acestea sunt doar mici exemple, pentru diferite categorii de populație. În realitatea, imaginea de ansamblu îmi arată un Guvern și un Parlament care ne toarnă fără oprire minciuni și promisiuni deșarte, iar noi suntem nevoiți să-i credem pe cuvânt. Ei bine, românii nu mai sunt de acord să acorde cecuri în alb unor oameni care nu s-au ținut de cuvânt.
Cu alte cuvinte, problema este narativul oficial. Nimeni nu mai crede în ceea ce ne spun mincinoșii care ne guvernează, iar trompetele din presă ne spun că albul este negru și negrul este alb. Pentru că presa, în cea mai mare parte a ei, a renunțat la a ne mai informa și s-a transformat în serviciu de relații publice de partid, iar dacă partidul este la guvernare, evident că tot ce face și ce spune Guvernul este pentru binele nostru, al tuturor. Așa a început în pandemie, a continuat cu războiul din Ucraina și acum asistăm la o transformare uluitoare a presei, inclusiv cea oficială (prin TVR), într-o presă anti-americană.
Pentru a închide gura celor care au avut curajul să spună adevărul, au inventat termenul de „fake news” și au impus cenzura. Fake news-uri erau cu nemiluita și înainte de pandemie, dar de atunci s-a recurs la exercițiul interzicerii. Sau am uitat cu însuși Donald Trump a avut conturile suspendate pe rețelele de socializare? După care lucrurile au evoluat și s-a ajuns ca în anul 2025, opinia să fie delict! CNA amendează doar postul de televiziune Realitatea, lui Tucă i se interzice opinia pentru că nu este vulcanizator, iar lui Ion Cristoiu i se suspendă contul de tik-tok. De ce? Pentru că se poate. Și pentru că ei au altă opinie decât narativul oficial.
Așadar, în luna mai avem încă o rundă între cei care susțin minciunile programatice ale celor care ne conduc acum și cei care nu mai vor să înghită toate prostiile oficiale. Dar voi mai reveni asupra acestui subiect și dintr-o altă abordare.
