DNSC a transmis un drept la replică către Oficiul de stiri, după articolul; „DNSC pierde 25 de milioane de euro alocați prin PNRR. România riscă sancțiuni din partea UE”, pe care îl publicăm integral, întrucât respectăm legea și, implicit, dreptul la opinie. Cu mențiunea că am contactat atât DNSC cât și societatea parteneră în contract, înainte de publicare.
DNSC a transmis un drept la replică pentru Oficiul de stiri, după articolul; „DNSC pierde 25 de milioane de euro alocați prin PNRR. România riscă sancțiuni din partea UE”, semnat de directorul Dan Cîmpean. Întrucât respectăm dreptul la opinie și pentru o corectă informare a cititorilor noștri, conform legii, redăm textul transmis redacției. Cu precizarea că, înainte de publicare, am intrat în contact cu personalul DNSC, ne-am prezentat și am cerut un punct de vedere.
Drept la replică DNSC pentru Oficiul de stiri
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a transmis către Oficiul de stiri, un mesaj în care precizează că „își exercită dreptul la replică prevăzut de lege.”, semnat de directorul Dan Cîmpean. Întrucât respectăm legea, dreptul la opinie și pentru o corectă informare a cititorilor noștri, redăm textul transmis redacției.

„Drept la replică referitor la articolul „DNSC pierde 25 de milioane de euro alocați prin PNRR. România riscă sancțiuni din partea UE” publicat în data de 26 martie 2025 pe site-ul https://oficiuldestiri.ro/ de către domnul Petrișor CANĂ
Stimate Domnule Petrișor CANĂ,
Referitor la articolul publicat astăzi, 26 martie 2025, cu titlul „DNSC pierde 25 de milioane de euro alocați prin PNRR”, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC sau Directoratul) își exercită dreptul la replică prevăzut de lege.
Astfel, fără a răspunde în mod punctual tuturor informațiilor false prezentate în articolul „DNSC pierde 25 de milioane de euro alocați prin PNRR. România riscă sancțiuni din partea UE” publicat în data de 26 martie 2025 pe site-ul https://oficiuldestiri.ro/ de către domnul Petrișor CANĂ, facem doar unele precizări, necesare pentru o informare corectă a opiniei publice.
Atribuirea unor afirmații neverificate și scoaterea lor din context afectează credibilitatea jurnalistică și creează confuzie în rândul opiniei publice.
Semnalăm următoarele:
- – Titlul „DNSC pierde 25 de milioane de euro alocați prin PNRR”
Prima observație care se impune a fi făcută este chiar titlul articolului, care este incorect, tendențios și induce în eroare cititorii.
- – Aserțiunea „DNSC pierde 25 de milioane de euro alocați prin PNRR. O nouă lovitură pentru România poate veni de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) după ce instituția a eșuat în absorbția de fonduri europene prin PNRR, din cauza lipsei de profesionalism și a neimplicării conducerii în acest proiect.”
Informația potrivit căreia DNSC pierde 25 de milioane de euro alocați prin PNRR este falsă, proiectul „Crearea de noi competențe de securitate cibernetică pentru societate și economie” este în derulare, iar activitățile aferente măsurilor prevăzute în Componentele C7 – Transformare Digitală (Investiția I15, Măsurile 183 și 184) și se desfășoară conform graficului agreat cu autoritatea de management.
Aserțiunea „… din cauza lipsei de profesionalism și a neimplicării conducerii în acest proiect.” este falsă și lipsită de orice bază reală și temei. Nu aveți calitatea sau datele necesare pentru a evalua și a vă pronunța sau emite judecăți de valoare cu privire la profesionalismul și/sau implicarea conducerii DNSC în acest proiect.
– Aserțiunea „Așa cum reiese din contractul atribuit în acest scop către Asocierea Smart Mind Solution – Bright Mind Solution, intrat în posesia Oficiul de stiri, trebuiau îndeplinite anumite criterii de către DNSC, criterii impuse de UE, prin PNRR.”
Vă atragem atenția că deținerea și publicarea, chiar și parțial, pe site-ul https://oficiuldestiri.ro/ a unei copii a contractului încheiat între DNSC și furnizorul nostru, sunt realizate fără drept. Ne rezervăm dreptul de a lua masurile legale care se impun.
Precizăm că niciun angajat al DNSC citat în articol NU a oferit nicio declarație oficială în acest sens către Oficiul de știri.
Totodată niciun angajat al DNSC citat în articol NU și-a exprimat consimțământul în vederea menționării exprese a unor date personale (e.g. nume și prenume) în spațiul public. Subliniem faptul că personalul DNSC este personal contractual, nefiind incidente în totalitate prevederile Codului Administrativ ce vizează funcționarii publici.
Îi îndemnăm pe toți cei interesați de stadiul proiectului să consulte sursele oficiale de informare ale DNSC. De asemenea, ne exprimăm totodată deschiderea pentru clarificări și dialog constructiv cu reprezentanții mass-media care respectă deontologia profesională și verificarea informațiilor înainte de publicare.
În concluzie, considerăm că atât titlul materialului de presă la adresa căruia solicităm publicarea dreptului la replică, cât și informațiile prezentate în cuprinsul acestuia sunt incorect prezentate, tendențioase, nedocumentate și de natură a induce în eroare cititorii.
Cu deosebită considerație,
Dan Cîmpean
Directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC).”.

Înainte de publicare am intrat în contact cu personalul DNSC și firma de consultanță

Legat de articolul publicat în Oficiul de stiri, la care face referire DNSC în acest Drept la replică, „DNSC pierde 25 de milioane de euro alocați prin PNRR. România riscă sancțiuni din partea UE”, semnat de directorul Dan Cîmpean. menționăm faptul că am luat legătura cu persoane citate în documente publice. Spre exemplu, din contractul de pe SEAP, acolo unde sunt menționate persoanele cu nume și prenume. Am telefonat la numărul afișat pe site-ul DNSC și am solicitat un punct de vedere. Ni s-a făcut legătura cu una dintre persoanele care se ocupă de acest proiect, citată în articol, Ionica Șerban, manager de proiect pentru Măsura 184, tocmai ca să avem un punct de vedere din partea DNSC, ceea ce am și făcut. Doamna ne-a declarat că proiectul este în derulare și că nu a primit o informare oficială legată de transferul banilor acordați prin PNRR la Ministerul Transporturilor. De asemenea, despre contractul de consultanță, Ionica Șerban a refuzat să discute.
De asemenea, am luat legătura cu societatea implicată în acest proiect, Smart Mind Solution, care ne-a transmis: „Bună ziua, contractul cu DNSC este protejat de confidențialitate. Pentru informații va rog sa vă adresați DNSC. Multumesc!”.
Totodată, menționăm că acest subiect rămâne în atenția noastră întrucât sunt informații de interes public.
CITIȚI ȘI: DNSC pierde 25 de milioane de euro alocați prin PNRR. România riscă sancțiuni din partea UE