Drama a doi frați gemeni. Poliția Română în lupta împotriva traficanților de minori. Cazul dramatic al celor doi frați gemeni exploatați de la vârsta de 12 ani
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, au destructurat o rețea infracțională implicată în trafic de minori și supunere la muncă forțată. Investigațiile au scos la iveală cazul cutremurător al unor frați gemeni, exploatați încă de la vârsta de 12 ani, conform unui comunicat transmis astăzi.
Drama a doi frați gemeni. Exploatați și forțați să muncească
Ancheta a relevat că, în anul 2023, trei persoane, membri ai aceleiași familii, au recrutat, transportat și adăpostit doi frați gemeni, în vârstă de 12 ani și două luni la momentul recrutării, cu scopul de a-i exploata prin muncă forțată.
Cei doi minori au fost constrânși fizic și psihic să desfășoare activități grele în județele Ilfov, Prahova și în municipiul București.
Persoanele cercetate au profitat de vulnerabilitatea copiilor, provenind dintr-o familie modestă și monoparentală, fără protecție parentală adecvată.
Complicitatea unui frate mai mare
Unul dintre suspecți, în vârstă de 23 de ani, fratele victimelor, ar fi contribuit la recrutarea și exploatarea celor doi copii, ajutând rețeaua să-i mențină în stare de aservire.
Munci grele și exploatare extremă
Frații au fost obligați să desfășoare activități fizice incompatibile cu vârsta lor, în totală încălcare a Codului muncii, care interzice angajarea copiilor sub 15 ani.
Printre activitățile impuse se numără:
- Încărcarea și descărcarea unor cantități mari de materiale de construcții și fructe;
- Tăierea și transportul lemnelor;
- Ridicarea de stâlpi și turnarea betonului;
- Construirea unui imobil;
- Vânzarea de produse;
- Munci extenuante de până la 16-18 ore pe zi.
În plus, exploatatorii au realizat filmări cu victimele, pe care le-au distribuit online. Într-unul dintre videoclipuri, unul dintre minori apare dormind într-un vehicul de transport.
Drama a doi frați gemeni. Percheziții și rețineri
La data de 11 martie 2025, polițiștii au efectuat șapte percheziții domiciliare, descoperind și ridicând multiple probe relevante. În urma acestor acțiuni, trei persoane cu vârste de 22, 30 și 52 de ani au fost reținute, iar o a patra persoană, de 23 de ani, a fost plasată sub control judiciar.
Astăzi, 12 martie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. au solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă pentru 30 de zile a suspecților reținuți.
Sprijin din partea forțelor speciale
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale – I.G.P.R., al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova.
Prezumția de nevinovăție
Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă.