Probabil că ați auzit despre celebrele cule: acele locuinţe fortificate, în formă de turn, care serveau pentru apărare în cazul năvălirilor trupelor otomane de la sud de Dunăre sau ale cetelor de haiduci. Astfel de construcţii, specifice Peninsulei Balcanice, erau răspândite îndeosebi în Serbia, Albania şi Bulgaria. La noi, se întâlnesc doar în Oltenia şi vestul Munteniei. Iată că în prezent culele din Brabova și Cernătești au fost reabilitate cu aproape un milion de euro din fonduri europene. În curând vor intra în circuitul turistic, dar și în patrimoniul UNESCO.
Acestea sunt singurele două cule din Dolj, care au mai putut fi salvate de la degradare. Culele au fost boierești, construite ca niște mici cetăţi, iar rolul lor era de a apăra familiile înstărite ale boierilor. De cine? De tâlharii turci care treceau Dunărea pentru jaf în Țara Românească.
Două comori arhitecturale revin în patrimoniul naţional. Sunt case vechi boiereşti din regiunea Doljului, numite cule, veritabile monumente care ne vorbesc despre cum se trăia în această regiune din Oltenia.
Clădirile au fost inaugurate în acest weekend, sâmbătă, după ce au trecut printr-un amplu proces de reabilitare. Artiștii restauratori au venit și cu tehnologii moderne care aduc informații în plus despre epoca din care provin cele două clădiri.
„A fost ridicată la sfârșitul sec 18 pentru a adăposti familia boierilor Cernătești. O să vedeți tot felul de sieteme cu rol defensiv, pentru a fi ferită de atacurile turcilor la începutul secolului 19”, spune Florin Ridiche, manager Muzeul Olteniei Craiova, potrivit stiri.tvr.ro.
„Am speranțe că se va înțelege că prin patrimoniul cultural putem construi drumuri de rămas acasă, putem construi dezvoltare locală sustenabilă”, adaugă Ciprian Ștefan Anghel, președinte Muzeul Astra.
Ce sunt culele
Numele dat acestui tip de clădire provine din turcă și înseamnă turn, construcție semifortificată de apărare. În cule se adăpostea familia de boieri în timp de război sau când năvăleau turcii sau tătarii. De aceea, construcțiile aveau ziduri de apărare foarte groase, scări interioare, guri de tragere pentru armele de foc, dar și ascunzători.
Mircea Dinescu: „Boierii olteni au pus frumusețea la lucru”
Poetul Mircea Dinescu și-a exprimat entuziasmul cu privire la reabilitarea celor două comori: „Câteva minuni românești stau de veghe în străfundurile memoriei colective, ieșind din când în când la suprafață ca un reproș al unei istorii sinucigașe.
https://www.facebook.com/mirceadinescuofficial/videos/846148380457370/
https://www.facebook.com/mirceadinescuofficial/videos/564960865713914