Donald Trump, marea sperietoare pentru Uniunea Europeană! Factorii de decizie ai blocului comunitar se tem că alegerea candidatului republican la Casa Albă va avea consecințe negative puternice pentru o economie europeană care se confruntă deja cu mari probleme de productivitate și cu investiții în sectoare care s-au dovedit un pariu fals, cum ar fi energia verde.
Donald Trump, marea sperietoare pentru Uniunea Europeană! Rațiuni economice și de securitate
Donald Trump, marea sperietoare pentru Uniunea Europeană, în condițiile în care Europa Occidentală a mizat pe victoria Kamalei Harris.
Deși nu au pregetat să își exprime până înainte de alegeri sprijinul și susținerea pentru candidatul democrat la Casa Albă, liderii europeni se grăbesc acum să salute victoria lui Donald Trump.
”Felicitări lui Donald Trump pentru victoria sa electorală în Statele Unite. Europa este pregătită. Să cooperăm în timp ce abordăm provocări geopolitice fără precedent. Pentru a menține legătura transatlantică puternică, înrădăcinată în valorile noastre comune de libertate, drepturile omului, democrație și piețe deschise.”, a scris Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, pe canalele oficiale de pe rețelele sociale.
Entuziamul din comunicare oficială este însă departe de starea reală din cancelariile europene, unde domnește majoritar sentimentul de teamă pentru ce ar putea aduce victoria lui Trump.
Iar aceste temeri nu sunt legate doar rațiuni de securitate, mai exact de pasul înapoi pe care l-ar putea face Statele Unite în susținerea Ucrainei în războiul contra Federației Ruse, ci și de consecințele economice de proporții pe care le-ar putea aduce politicile noii administrații de la Washington.
Donald Trump, marea sperietoare pentru Uniunea Europeană! Predicții sumbre
Într-un interviu recent acordat pentru Le Monde, Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene, nu și-a ascuns opinia că alegerea lui Donald Trump va avea un puternic impact negativ asupra economiei globale.
”Nu vreau să dau o părere despre un anumit candidat. Dar politica comercială internațională a SUA va avea, desigur, un impact asupra activității economice din restul lumii și, în primul rând, asupra Chinei.
Oricine câștigă, dacă fragmentarea comerțului se înrăutățește, efectul asupra PIB-ului global va fi negativ, pierderile ajungând la 9% într-un scenariu sever de decuplare completă conform simulărilor BCE.”, a declarat Lagarde, cu referire indirectă, dar ușor de descifrat, la viziunea lui Donald Trump privind impunerea de taxe vamale.
Economia blocului comunitar se confruntă deja cu o puternică rămânere în urmă față de SUA în ceea ce privește productivitatea.
Mediul de afaceri este în suferință, pe fondul condițiilor economice neprielnice, agravate de puternica birocrație europeană, lucru admis și de Christine Lagarde, în interviul amintit.
”Europa rămâne în urmă. E adevărat (…). Raportul lui Mario Draghi evidențiază decalajul de productivitate, care se datorează în mare parte sectorului tehnologic (…).
Aceasta este problema cheie. În Europa trebuie să ne suflecăm mânecile și să facem un efort pentru a păstra acele companii care încep aici și apoi se dezvoltă în altă parte. Trebuie să încercăm să-i facem să rămână (…).”, a mai spus președintele BCE.
Problema este încă că alegerea lui Donald Trump și promisiunile acestuia vizând reducerea fiscalității și impulsionarea producției reale din economia americană ar putea mări li mai mult acest decalaj.
Companiile europene de energie verde, în picaj pe burse
Între timp, marile companii producătoare de energie din surse regenerabile din Europa s-au prăbușit miercuri de dimineață pe burse, pe fondul temerilor că victoria lui Donald Trump în alegerile din Statele Unite ar putea bloca sectorul.
Producătorul danez de turbine eoliene Ørsted, cel mai mare din lume, a scăzut cu 14% la începutul tranzacțiilor. Compania rivală Vestas, tot din Danemarca, a scăzut cu 10%, potrivit Financial Times.
Trebuie amintit faptul că administrația lui Joe Biden a finanțat puternic cu fonduri publice instalarea de turbine eoliene offshore și a stabilit un obiectiv de 30 GW de energie eoliană offshore până în 2030.
De cealaltă parte, Donald Trump este un adversar declarat al energiei verzi și a promis în campania electorală că va opri finanțările și proiectele publice dedicate regenerabilelor ”încă din prima zi” în care va prelua Casa Albă.
Dacă energia verde nu se simte prea bine, victoria lui Donald Trump a adus în schimb creșterea acțiunilor în Europa pentru marile bănci americane, dar și pentru compania lui Elon Musk.
Tesla, al cărui director executiv, Elon Musk, a devenit unul dintre cei mai puternici susținători ai lui Trump, a crescut cu 12% în tranzacțiile înainte de piață.
De asemenea, acțiunile Goldman Sachs, JPMorgan și Morgan Stanley listate la Frankfurt au crescut cu între 8 și 9% la tranzacționarea timpurie în Europa, așteptându-se că Trump va oferi reduceri mari de taxe și dereglementare. American Express a urcat cu 7%.
Băncile și grupurile de apărare se numără printre companiile care se așteaptă să aibă de câștigat dacă republicanii preia controlul asupra Casei Albe și a celor două Camere ale Congresului, în timp ce principalele domenii prioritare în UE s-ar putea să aibă puternic de suferit, făcând din Donald Trump marea sperietoare pentru Uniunea Europeană.