Președintele Joe Biden îl primește azi la Casa Albă pe președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, pentru o întâlnire definită de Reuters drept „menită să demonstreze o tranziție lină între administrații”.
Întâlnirea de la Casa Albă respectă tradiția democratică de peste două secole a Statelor Unite. Această întâlnire are loc deși echipa lui Donald Trump nu a semnat încă documentele pentru a începe transferul de putere, după cum notează Reuters.
Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a ajuns la Washington D.C. în această seară, în așteptarea primei sale întâlniri cu președintele Joe Biden de când a câștigat alegerile de săptămâna trecută. Trump discută cu Biden despre startul tranziției prezidențiale, prin care administrația Biden va preda pașnic puterea viitoarei administrației Trump.
Preşedintele democrat Joe Biden și-a primit predecesorul şi succesorul republican la ora locală 11:00 (18:00, ora României), în Biroul Oval, pe care preşedintele în vârstă de 78 de ani îl va ocupa pentru a doua oară după ce va depune jurământul, la 20 ianuarie.
Trump și-a deschis discursul vorbind despre modul în care a reușit să spargă „zidul albastru” în timpul alegerilor. „Am câștigat alegerile în toate modurile. Toate cele șapte state swing, cu mult peste Kamala Harris”, a spus Trump mulțimii. El a sugerat că datorită acestei victorii, republicanii ar putea câștiga pe viitor și state precum New Jersey, New York și California.
După discuțiile cu președintele în funcție, Donald Trump se alătură conferinței parlamentare republicane, alături de Elon Musk. Republicanii își aleg, în aceste zile, un nou șef al grupului de la Senat, care urmează să fie majoritar în camera superioară a Congresului după ce noii aleși își vor prelua funcțiile. Între timp numărătoarea voturilor continuă pentru Camera Reprezentanților, iar republicanii se apropie de o nouă majoritate cu 216 locuri, față de cele 207 ale democraților. 218 de mandate sunt necesare pentru o majoritate.
Melania Trump nu participă la întâlnirea de la Casa Albă
„Trump nu mai este personajul paria despre care chiar și mulți republicani au spus că nu se va mai întoarce niciodată la Casa Albă după rolul său în instigarea revoltei din 6 ianuarie 2021”, scrie Europa Liberă România.
Biroul fostei şi viitoarei Prime Doamne Melania Trump a confirmat că aceasta nu intenţionează să participe la întâlnirea obişnuită cu prima-doamnă Jill Biden, miercuri, la Casa Albă, în timp ce soţii lor se întâlnesc în Biroul Oval
„Doamna Trump nu va participa la întâlnirea de astăzi de la Casa Albă. Întoarcerea soţului ei în Biroul Oval pentru a începe procesul de tranziţie este încurajatoare, iar ea îi doreşte mult succes”, a declarat biroul de presă al Primei Doamne, într-o postare pe X.
Citiți și: Melania Trump și cartea sa de memorii: „Relatarea reală a experiențelor mele” /VIDEO