Mircea Tutovan, unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut voleiul românesc, s-a stins din viață la vârstă de 71 de ani. Cu probleme cardiace mai vechi și cu o infecție puternică ce i-a afectat organismul, “Tunarul Europei” a ajuns în seara zilei de sâmbăta la spitalul din Zalău. Fiul său, Marius Tutovan, i-a anunțat decesul în această dimineață.
„Mulți l-ați cunoscut pe Mircea Tutovan, tatăl meu. Știți că e un om puternic și luptător. Asta e probabil cea mai grea bătălie pe care eu, Mihai și mama sperăm să o câștige”, scria Marius în urmă cu nici 48 de ore într-o postare de pe o rețea de socializare.
Zi neagră pentru voleiul românesc
“Am pierdut un uriaș! Voleiul românesc e mai sărac”, a transmis în această dimineață Federația Română de Volei. “Suntem alături de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Îi mulțumim pentru tot ceea ce a făcut pentru voleiul românesc. Fără Mircea Tutovan suntem mai săraci, mult mai săraci!”, au mai scris oficialii forului de specialitate.
Câștigător al Cupei Campionilor Europeni și a 10 titluri de campion național la Dinamo, Mircea Tutovan a fost unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut voleiul românesc. A jucat de-a lungul anilor pentru pentru Dinamo, Șimleu Silvaniei, Elcond Zalău, Gloria Bistrița și „Petru Groza”. În plus, a bifat peste 300 de meciuri în tricoul echipei naționale, scriind astfel istorie pentru voleiul românesc.
Ce a însemnat Mircea Tutovan pentru voleiul românesc
Mircea Tutovan este jucătorul care a revoluționat voleiul românesc prin puterea serviciului său. În palmaresul său figurează Cupa Campionilor Europeni, dar și 10 titluri de campion național cu Dinamo. În 1977, a primit porecla de ”Tunarul Europei”. Atunci a luat locul trei la Europene cu naționala României, turneu disputat în Finlanda. Tot atunci, potrivit unui comunicat al federației, s-a format prima echipă ideală a Europei, Tutovan fiind ales să facă parte din ea, alături de doi jucători ruși, doi polonezi și un maghiar.
După perioada petrecută la Dinamo, Tutovan a ajuns la Şimleu Silvaniei, formație cu care a cucerit Cupa Balcanică. Ulterior, a jucat câteva sezoane şi la Elcond Zalău. Tutovan s-a retras la vârsta de 41 de ani. Pentru naționala României a jucat peste 300 de partide. A cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene din 1971 şi 1977. Mai mult, la Jocurile Olimpice din 1972, de la Munchen, cu Tutovan în teren, România a ocupat locul 5.
Cariera lui Mircea Tutovan s-a încheiat însă din cauza unei accidentări la umăr. „Ce viață frumoasă am avut și s-a terminat al dracu’ de urât. Când mi-am rupt umărul și totul s-a dus… Offf, Doamne! De la 90 de kilograme am ajuns la 75. Vă dați seama cât am fost de afectat?! Am intrat într-o depresie… Nu-mi venea să cred că nu mai pot să dau în minge”, a spus Tutovan în urmă cu aproape un an pentru GSP.
CITEȘTE ȘI: Australian Open 2024. România a rămas cu o singură jucătoare la Melbourne.