Două doctorițe de la secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Sfântul Pantelimon din București au fost arestate preventiv de Tribunalul București, fiind acuzate că ar fi redus intenționat dozele de noradrenalină administrate unor pacienți în stare gravă. Conform Parchetului, aceste acțiuni ar fi fost premeditate și ar fi avut ca scop provocarea decesului pacienților pentru a elibera paturile din secția ATI, o acuzație deosebit de gravă care a declanșat un val de indignare. Una dintre doctorițe era numită de colegi „doamna cu coasa”, iar aceasta își propusese să implementeze un „mecanism de eficientizare” în secția ATI , aflăm din referatul procurorilor
„Doamna cu coasa” de la Spitalul Pantelimon. Detalii despre „mecanismul de eficientizare” în ATI
Potrivit referatului Parchetului, citat de HotNews, cele două doctorițe și-ar fi făcut un obicei din a reduce doza de noradrenalină sau chiar de a înlocui această substanță cu ser fiziologic.
Unul dintre medicii acuzați, identificată în referat cu inițialele „M.M.” și poreclită „doamna cu coasa” de către colegii săi din secție, este descrisă ca fiind liderul acestei practici. Începând cu lunile octombrie-noiembrie 2023, aceasta ar fi inițiat un “mecanism de eficientizare” a activității secției ATI, prin reducerea dozelor de noradrenalină pentru pacienții despre care considera că nu mai au șanse de supraviețuire.
Mărturii tulburătoare din interiorul secției ATI
Procurorii au inclus în referat mărturii ale asistenților medicali care confirmă aceste practici. Una dintre asistente a declarat că știa că atunci când medicul M.M. era de gardă, era foarte probabil ca cel puțin un pacient să moară pentru a face loc altuia aflat pe lista de așteptare. Această asistentă a relatat că intrarea în tură alături de M.M. era întotdeauna însoțită de un nivel ridicat de stres, pentru că era conștientă de faptul că va asista la reducerea dozelor de noradrenalină în mod deliberat.
Schimbarea de comportament la „doamna cu coasa”, după sesizarea Parchetului
Un alt detaliu semnificativ dezvăluit de anchetatori este schimbarea de comportament a medicului M.M., „doamna cu coasa”, după ce Parchetul a fost sesizat cu privire la aceste practici. Asistenta medicală care a colaborat cu anchetatorii a precizat că, de la momentul sesizării, M.M. a încetat să mai reducă dozele de noradrenalină, a început să participe la manevrele de resuscitare și a respectat protocolul în privința timpului necesar pentru a declara decesul unui pacient. De asemenea, pacienții declarați morți erau ținuți conectați la aparate pentru alte două ore, așa cum prevede protocolul.
Cele mai puține decese în ATI, după sesizarea Parchetului
Conform datelor statistice furnizate de Spitalul Sfântul Pantelimon, schimbarea de comportament a medicului M.M. a avut un impact imediat asupra ratei deceselor în secția ATI. În luna mai 2024, luna imediat următoare sesizării Parchetului, s-au înregistrat cele mai puține decese din ultimul an și jumătate în secția ATI, respectiv 46 de decese, comparativ cu o medie de 67 de decese pe lună în perioada anterioară.

De la ce a pornit scandalul din Spitalul Sfântul Pantelimon
Parchetul Tribunalului București a fost sesizat de directoarea de îngrijiri a Spitalului Sfântul Pantelimon după ce, în perioada 4-6 aprilie 2024, au fost înregistrate circa 20 de decese în secția ATI. Potrivit acesteia, cauza ar fi fost scăderea intenționată a dozei de noradrenalină de către medici și, în unele cazuri, înlocuirea acesteia cu ser fiziologic.
Anchetele anterioare, făcute de Corpul de control și de Colegiul Medicilor, nu au semnalat nicio neregulă
Pe lângă ancheta penală a Parchetului, au fost desfășurate și anchete interne de către spital, Corpul de Control al Ministerului Sănătății și Colegiul Medicilor București. Cu toate acestea, aceste anchete au concluzionat, încă din aprilie, că nu a existat nicio neregulă, o concluzie care acum este contestată de noile dovezi prezentate în instanță.