Procurorii DNA au desfășurat joi cinci percheziții în București, Ilfov și Giurgiu, într-un dosar de corupție care vizează Clubul Sportiv Rapid București, aflat sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
DNA, percheziții la Clubul Sportiv Rapid
Fostul director general al clubului, Bogdan Vasiliu, este suspectat că a solicitat mită pentru atribuirea unor contracte, faptele având loc în anul 2024, conform unui comunicat al instituției și informațiilor de la G4Media.
Acțiunile procurorilor DNA s-au desfășurat la sediul Clubului Sportiv Rapid București, la punctul de lucru al unei firme asociate, precum și la domiciliile unor persoane fizice implicate în dosar. Clubul Sportiv Rapid București este o entitate juridică distinctă de clubul de fotbal Rapid, care este deținut de investitori privați.
“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, în cursul anului 2024.
În cursul zilei de 24 octombrie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în cinci locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a două judeţe (Ilfov şi Giurgiu), reprezentând sediul unui club sportiv, punctul de lucru a unei societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice“, se arată în comunicatul de presă.
Bogdan Vasiliu a demisionat în august din funcția de președinte
“Pentru cei interesaţi, fac precizarea că Bogdan Vasiliu nu mai este preşedinte la Clubul Rapid din luna august 2024 când şi-a dat demisia din motive personale”, a declarat Alin Şerbănescu, consilier în cadrul Ministerului Transporturilor.
Bogdan Vasiliu, în vârstă de 46 de ani, a decis să renunțe la funcția de director general al Clubului Sportiv Rapid, iar decizia a fost luată la scurt timp după ce a anunțat divorțul de Alina Petre, la aproximativ un an de la căsătorie.
Într-o postare pe rețelele sociale, Vasiliu a explicat motivele din spatele acestei decizii, fără a oferi detalii specifice. Deși își lasă funcția de director general, el a subliniat că va rămâne implicat în sportul românesc ca președinte al echipei de handbal feminin a Rapidului, echipă pe care o consideră “de suflet”.
“Am ales să plec din funcția de director general al CS Rapid și să rămân alături de echipa de handbal feminin a Rapidului, care acum are nevoie de sprijin și motivație. Cred în această echipă și cred că împreună vom reuși să ajungem campioni! Hai, Rapid și mulțumesc tuturor celor care ne sunt aproape cu sufletul!”, a scris Bogdan Vasiliu pe Facebook, la momentul respectiv.
CITEȘTE ȘI – FCSB – Rapid, arbitrat de centralul de la Real Madrid – Dortmund din Liga Campionilor