Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev a declarat că nu este exlcus ca Federația Rusă să atace România, potrivit agenției ruse TASS.
Amenințările îndreptate României vin în același context în care Dmitri Medvedev a precizat că Rusia și-ar dori, de fapt, pacea.
Dmitri Medvedev amenință din nou România
În acest sens, vicepreședintele Consiliului de Securitate a înaintat un scenariu potrivit căruia Moscova va fi nevoită să atace bazele militare NATO în situația în care tensiunile dintre Occident și Rusia vor escalada pe fondul utilizării armelor cu rază lungă de acțiune.
„Dacă conflictul se dezvoltă pe baza scenariului de escaladare, este imposibil să se excludă ceva, deoarece statele membre NATO s-au implicat efectiv pe deplin în acest conflict”, a spus Medvedev într-un interviu acordat publicației Al Arabiya.