Vladimir Putin a declarat, după ce a obținut un nou mandat în funcția de președinte al Rusiei, că victoria sa va permite țării să devină mai puternică și mai eficientă. De asemenea, a dat asigurări că țara sa nu se va lăsa „intimidată” sau „zdrobită”, după doi ani de conflict în Ucraina și criză cu Occidentul.
Kremlinul a salutat luni realegerea triumfală a lui Vladimir Putin cu 87% din voturi şi a declarat că rezultatele scrutinului prezidenţial din Rusia, desfăşurat fără opoziţie şi în plin conflict armat cu Ucraina, arată “consolidarea” poporului rus în jurul preşedintelui Vladimir Putin, relatează Reuters şi France Presse.
“Acesta este un rezultat excepţional (…) pentru preşedintele în exerciţiu (Vladimir) Putin (…), este cea mai elocventă confirmare a nivelului de sprijin din partea populaţiei ţării pentru preşedintele său şi consolidarea în jurul lui”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.
Putin: „Rusia să fie chiar mai puternică, mai eficientă”
„Nu contează cine vrea să ne intimideze sau cât de mult, nu contează cine vrea să ne zdrobească sau cât, voința noastră sau conștiința noastră. Nimeni nu a reușit vreodată să facă așa ceva în istorie. Nu a funcționat astăzi și nu va funcționa în viitor.
Forțele armate ale Rusiei avansează în Ucraina în fiecare zi și forțele Moscovei au inițiativa pe câmpul de luptă.
„Astăzi sunt recunoscător tuturor luptătorilor noștri. Nimeni nu va mai suprima Rusia. Suntem o familie unită. Sunt sigur că toate planurile vor fi îndeplinite, obiectivele atinse”.
„Cei care au stricat buletinele de vot ar trebui să fie urmăriți penal conform legii”, spune el.
Forțele armate ale Rusiei avansează în Ucraina în fiecare zi și forțele Moscovei au inițiativa pe câmpul de luptă.
Pe de altă parte, Vladimir Putin a declarat că a fost de acord cu un schimb de prizonieri care-l implica inclusiv pe opozant său, Alexei Navalnîi,care s-a stins în închisoare luna trecută, și a spus că este trist când cineva moare.
Putin a mai spus că „nu este nicio democrație în Vest, nici în SUA”
Putin a mai spus că „nu este nicio democrație în Vest, nici în SUA”, precizând că sistemul electoral din Rusia este mai transparent decât în SUA.
Putin a declarat că Rusia este pregătită pentru discuții cu privire la o propunere franceză de încetare a focului în Ucraina în timpul Jocurilor Olimpice, dar va trebui să țină seama de interesele Rusiei în prima linie.
Putin, mai longeviv ca Stalin
Putin, care a revizuit Constituția pentru a putea rămâne la conducerea țării sale până în 2036, a avut deja patru mandate (două din patru ani, altele două de șase ani), intercalate de un interludiu ca prim-ministru. La 71 de ani, el a condus deja Rusia mai mult timp decât orice alt lider de după dictatorul sovietic Josef Stalin, care a fost la putere timp de aproape 31 de ani, potrivit News.ro.
Teoretic, el ar putea să candideze pentru un al şaselea mandat şi să continue până în 2036, ceea ce i-ar da o perioadă mai lungă la putere decât Ecaterina cea Mare în secolul al XVIII-lea.
Citiți și:
Alegeri prezidențiale în Rusia. Sondaje: Vladimir Putin, majoritate uriașă