Clubul Sportiv Dinamo va trece printr-o transformare majoră în următorii ani, iar fostul mare fotbalist Ionuț Lupescu este unul dintre cei care contribuie activ la acest proces. În prezent, Lupescu este consilier onorific la CS Dinamo și, printr-un plan detaliat pentru perioada 2024-2030, dorește transformarea parcului sportiv Dinamo într-un hub sportiv de ultimă generație, care să fie unul dintre cele mai moderne din România.
Unul dintre proiectele centrale ale acestei inițiative este construirea unui nou stadion în locul celui actual. Licitația pentru demolarea și reconstrucția arenei s-a încheiat deja, iar noul stadion va beneficia de o investiție impresionantă, în valoare de 170 de milioane de euro. Cu o capacitate de 25.059 de locuri și conform cu cerințele UEFA pentru nivelul 4, stadionul va fi destinat atât fotbalului, cât și rugby-ului. Dimensiunile terenului vor fi de 125×85 metri, iar arena va putea găzdui competiții de cel mai înalt nivel.
Proiectul CS Dinamo include facilități pentru mai multe discipline sportive
Însă planurile nu se opresc la construirea stadionului. Proiectul vizează o modernizare completă a parcului sportiv, care va include facilități pentru mai multe discipline sportive. Astfel, vor fi amenajate săli dedicate boxului, halterelor, judo-ului, luptelor și gimnasticii. În plus, va exista un spațiu expozițional unde vor fi prezentate trofeele clubului, precum și expoziții temporare și culturale, făcând din acest complex nu doar un hub sportiv, ci și unul cultural.
Un alt element remarcabil din proiect este heliportul pentru aterizarea aeronavelor SMURD, care va deservi Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Aceasta va adăuga o componentă esențială de servicii medicale de urgență, integrând și mai mult complexul sportiv în viața comunității.
Lupescu a subliniat că acest proiect este deosebit de important pentru viitorul CS Dinamo și pentru întreaga comunitate sportivă. “Vrem să facem un hub sportiv de ultimă generație în mijlocul Bucureștiului”, a declarat acesta, subliniind că planul său detaliat va acoperi toate nevoile clubului pentru următorii șase ani.
Lupescu: “Vrem să facem un hub sportiv de ultimă generație”
”Ne-a ajutat ministrul Predoiu cu niște bani pentru un teren. Am făcut un master plan pentru tot parcul sportiv, din 2024 până în 2030, tot ce avem nevoie. Sper că de la anul să putem să-l implementăm.
Vrem să facem un hub sportiv de ultimă generație în mijlocul Bucureștiului, ăsta este scopul nostru. Stadionul îl va face CNI, au desfăcut ofertele, sunt 6 ofertanți.
Sper să nu dureze așa mult, ei au spus că, prin lege, se duce până în decembrie, dar eu sper ca, în două-trei săptămâni, să știm și care va fi cel care va demola și cel care va construi stadionul. Este imperios necesar nu numai pentru fotbal”, a spus Ionuț Lupescu pentru ”Un Podcast”.
Pe lângă dezvoltarea infrastructurii, Lupescu și-a exprimat dorința ca și FC Dinamo să revină pe noul stadion din Ștefan cel Mare, după finalizarea lucrărilor. În prezent, echipa joacă pe stadionul Arcul de Triumf, dar Lupescu consideră că Dinamo ar trebui să joace acasă, pe stadionul din Ștefan cel Mare. De asemenea, el a menționat că discuțiile pentru fuziunea academiilor de juniori ale CS Dinamo și FC Dinamo sunt foarte avansate și ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului.
Ionuț Lupescu: ”Există un singur Dinamo”
”Noi vrem ca FC Dinamo să se întoarcă, aici e locul lor, toți dinamoviștii… locul nostru este în Ștefan cel Mare. Și de aceea, dacă ai văzut, noi n-am făcut diferență între o echipă sau alta.
Noi am spus întotdeauna că este același Dinamo, pentru că este același Dinamo. Noi, Clubul Sportiv, suntem ”mamă”, se întoarce acasă (n.r. FC Dinamo), datoria noastră este să le creem condițiile necesare și asta încercăm să facem noi.
Avem o relație, spune eu, bunicică cu cei de la FC Dinamo, în special cu cei de la Renovatio, încercăm acum să unim academiile, să fie o singură academie la copii și juniori, ar fi fantastic, dar pentru asta încă avem nevoie de două-trei luni să le facem infrastructură.
Proiectul este mare, imens, dar, dacă nu ai infrastructura necesară, este foarte greu”, a mai spus Ionuț Lupescu la “Un Podcast”.
Potrivit iAmSport, costurile totale ale acestui proiect ambițios sunt estimate la 172 de milioane de euro, iar durata de execuție este prevăzută pentru 25 de luni. Dacă planurile se desfășoară conform termenelor, CS Dinamo va deveni unul dintre cele mai moderne cluburi sportive din Europa de Est, având toate resursele necesare pentru a forma viitoarele generații de sportivi de elită.