Săptămâna de lucru a fost dintotdeauna catalogată ca fiind prea lungă pentru toți angajații, însă pentru unii dintre ei a fost posibil chiar imposibilul. O țară din Uniunea Europeană a început și ea testele pentru o săptămână de lucru mai scurtă.
Germania este una dintre țările membre Uniunii Europene care a luat decizia de a scurta săptămâna de lucru pentru o perioadă de test – considerată de unii dintre specialiștii HR drept istorică, urmărind eficiența unui program de acest tip.
Firma de consultanţă în management „Intraprenoer” este o companie din Gemania care a introdus deja programul de lucru de patru zile încă din anul 2016. Firma alături de organizaţia 4 Day Week Global care a efectuat o serie de studii în acest sens și în alte țări foarte bine dezvoltate, una dintre acestea fiind Marea Britanie, va pilota testul programului și în alte companii din Germania.
Angajații sunt mulțumiti cu privire la economiile pe care le fac
Aproximativ un număr de 50 de companii din diferite sectoare vor testa pe o perioadă de șase luni programul de lucru de patru zile, pe același salariu.
Scopul este de a se observa atât avantajele, cât și dezavantajele care pot să apară atât în rândul angajaților, cât și în rândul consumatorilor.
Prin introducerea acestui test, alte companii au observat faptul că angajații sunt mulțumiti cu privire la economiile pe care le fac atunci când vine vorba de combustibil, dar și cu privire la echilibrul care apărut între viața persoanală și cea profesională.
Totuși, acest program nu este văzut cu ochi buni de toți specialiștii. Holger Schaefer, expert la institutul economic IW de la Koln susține faptul că reducerea programului de lucru poate să diminueze cantitatea de bunuri și servicii produse într-un mod inevitabil.
Un alt specialist vine cu un contraargument pentru programul de lucru de patru zile, susținând că soluția pentru o eficiență mai mare din toate punctele de vedere ar fi „majorarea programului” nu scurtarea acestuia.
Similare
Redactor șef Documentare externă Rompres – actuala Agerpres, editor al Edițiilor de Colecție – Jurnalul Naționa editor al Jurnalului de Duminică – supliment al Jurnalului Național jurnalist online și print la Evenimentul Zilei senior editor la Revista CARIERE contributor la Elita României ș.a.