Echipa feminină a României de tenis de masă a fost eliminată din optimile de finală ale Jocurilor Olimpice, scor 2-3, iar la finalul meciului cu India, antrenorul Viorel Filimon și-a vărsat nervii pe jucătoarele noastre.
Conform Fanatik, Viorel Filimon a lăsat să se înţeleagă că jucătoarele nu au respectact indicaţiile date în timpul partidei cu India.
Dezastru la tenis de masă, după eliminarea României de la JO 2024!
„Nu vin mingile cum se așteaptă adversarul. Am prevăzut absolut tot. Problema e că nu poți face asta, nu se poate face într-o săptămână sau două. E vorba de joc continuu, nu avem așa ceva în România.
Am mers pe ideea că Berni poate să scoată două meciuri și că Samara, ori dublu, va scoate meciul. Am încercat să facem tot posibilul. Îmi asum formația. Berni nu putea să joace meciuri. Cei care joacă dublu au voie să joace un singur meci.
Nu are rost să dau eu vina pe una sau pe alta. Cert este că au fost mai precise, au punctat foarte mult. Le-am zis că tot timpul le dau în forhand indiencelor și că va veni mai puternică mingea. Venea mereu mingea pe forhand.
Am avut o mare șansă, având în vedere că Germania are accidentați. India va progresa lejer în semifinale. Îmi pare rău. Am încercat să fac orice. Inclusiv la individual am lăsat antrenorii, Federația a încercat să facă totul. Zic eu, că nu puteam să facem mai mult. Doar ca fetele să joace.
Am zis să nu ajungem la 2-2 că este rău. S-a mers pe ideea să își scoată fiecare meciul. Nici la dublu nu a mers suficient de bine. Dacă e să aruncăm vina pe cineva, mi-o asum eu. Important e ca sportivii să învețe ceva și ca în competițiile viitoare să-și arate valoare.
Încă o dată, paleta o țin sportivii în mână. Chiar dacă îi zice antrenorul să facă ceva și nu face. Poate să vina și mama antrenorului dacă sportivul nu poate să răspundă la ce trebuie să facă”, a declarat Viorel Filimon, la finalul meciului.
Președintele Cristinel Romanescu și-a anunțat retragerea!
Într-o discuție neoficială cu jurnaliștii, președintele Cristinel Romanescu a atacat-o dur pe Bernadette Szocs: „E inadmisibil. Numărul 1 al nostru nu și-a făcut treaba”, mai precizeaza sursa citată.
România, eliminată de India, scor 2-3
În meciul de dublu, Adina Diaconu şi Elizabeta Samara au fost învinse de Girish Archana Kamath şi Sreeja Akula, scor 3-0 (11-9, 12-10, 11-7). La simplu, Bernadette Szocs a fost învinsă de Manika Batra, scor 3-0 (11-5, 11-7, 11-7).
Primul punct al României a fost adus de Elizabeta Samara, care a trecut, scor 3-2, de sportiva Sreeja Akula. Scorul pe seturi a fost 8-11, 11-4, 7-11, 11-6, 11-6. Bernadette Szocs a trecut de Girish Archana Kamath, scor 3-1 (11-5, 8-11, 11-7, 11-9).
În meciul decisiv, Adina Diaconu a fost învinsă de Manika Batra, scor 3-0 (11-5, 11-9, 11-9).
Echipa României, care va încheia pe locul 9, a ocupat locul 5 la Tokyo, 7 la Beijing 2008 şi 9 la Rio de Janeiro 2016.