După debutul catastrofal din vară, Dennis Man a reușit să se acomodeze la PSV și a făcut un meci fabulos în Liga Campionilor. Mai mult, după dubla din meciul PSV – Napoli, românul a dezvăluit că este cea mai frumoasă seara din viața sa.
Transferat în schimbul sumei de 9 milioane de euro, internaționalul român a făcut spectacol în victoria obținută acasă de PSV contra italienilor de la Napoli, formația antrenată de Antonio Conte. Mijlocașul a semnat o dublă și a intrat în istoria Champions League. Astfel, fotbalistul lui PSV a devenit primul român care a înscris în Liga Campionilor în ultimii 9 ani, de la Claudiu Keşeru, care în 2016 puncta într-un Ludogorets – Arsenal 2-3.
Dennis Man, nota 8,5
După ce a marcat primul său gol în poarta celor de la Zwolle, Dennis Man i-a făcut viață grea și portarului italienilor de la Napoli, Vanja Milinkovic-Savić. Românul a înscris primul gol printre picioarele fundaşului Beukema, din centrarea lui Mauro Junior, iar pe al doilea cu un şut din marginea careului, fără replică pentru portarul sârb.
Pentru evoluția sa, Dennis Man a primit nota 8,5 din partea celor de la Sofascore, fiind al doilea cel mai bun jucător al lui PSV, după atacantul marocan Couhaib Driouech, care a închis tabela la 6-2 și care a primit nota 8,8.
Dennis Man: Cea mai frumoasă seară din viața mea
La finalul meciului, mijlocașul român a fost extrem de entuziasmat și a dezvăluit că este cea mai frumoasă seara din viața sa. ”Incredibil, cred că este cea mai frumoasă seară din viața mea. Am meritat victoria și suntem fericiți. Îi cunosc, sunt o echipă foarte bună. Le-am spus băieților înainte de meci că ne așteaptă un meci greu, dar am marcat două goluri rapide. Apoi am jucat din ce în ce mai bine. E mai bine așa. E mai bine când jucăm împotriva echipelor mari. Cred că avem mai mult spațiu să ne facem jocul. Avem câțiva jucători de foarte bună calitate. Și știu că pot ajuta enorm această echipă. Devin din ce în ce mai bun”, a spus Dennis Man, după meci.
Reamintim că primele prestații ale lui Dennis Man în tricoul PSV nu au fost foarte convingătoare. În Liga Campionilor, Dennis Man a debutat într-un meci de tristă amintire pentru PSV, înfrângerea suferită acasă cu belgienii de la Royale Union SG, scor 1-3. În minutul 80 al meciului, românul l-a înlocuit pe atacantul Myron Boadu, care suferise o accidentare.





