Decont transport elevi medaliați la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată 2024 din Indonezia este o misiune aproape imposibilă pentru profesorul coordonator și pentru părinții copiilor care au făcut cinste României, pe banii lor, după ce s-au confruntat cu refuzul Ministerului Educației. Nici la mai bine de jumătate de an, elevii nu își văd banii promiși de șefii Învățământului.
Decont transport elevi medaliați la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată, nici sub Ligia Deca, nici sub Daniel David
Elevii medaliați anul trecut la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată, a cărei ediție din 2024 s-a desfășurat în Indonezia, nu și-au primit nici până astăzi banii pentru biletele de avion, Ministerul Educației venind cu solicitări cel puțin curioase.
Oficiul de Știri a aflat că Direcția Contabilă din minister le-a refuzat decontul elevilor, cu toate că aceștia au demonstrat plata biletului de avion, doar pentru că nu au atașat la dosar și boarding pass-urile.
De menționat că boarding pass-ul nu este un document contabil.
Acest lucru face cu atât mai suspectă condiția impusă de Ministerul Educației.
Cum procedează probabil cei mai mulți călători cu avionul, o parte dintre elevi au aruncat boarding pass-urile.
Vorbim însă despre un caz care a stârnit revoltă din partea opiniei publice anul trecut, pentru că ministerul a refuzat sau a întârziat nejustificat de mult să asigure banii pentru deplasarea elevilor înainte de participarea la competiție, așa cum se întâmplă, de regulă, în cazul olimpiadelor destinate elevilor.
Promisiuni deșarte de la Ligia Deca
În data de 30 septembrie 2024, după participarea la festivitatea prilejuită de începerea noului an academic, la Universitatea Politehnica din București, întrebată de jurnaliștii participanți la eveniment despre situația elevilor care au participat la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată, Ligia Deca, ministrul de atunci al Educației, afirma că va investiga cazul și că se va identifica o soluție.

Acum, vedem că situația nu s-a soluționat nici la patru luni de la momentul în care Daniel David a depus jurământul ca ministru al Educației și Cercetării, elevii nu-și pot primi decontul.
Ce spune ministerul condus de Daniel David
“Direcţia responsabilă din cadrul MEC a corespondat cu profesorul coordonator al lotului de chimie, participant la competiția din Indonezia, privind documentele necesare decontării cheltuielilor de transport, așa cum ministerul a anunțat, având mai departe disponibilitatea de a soluționa această situație. Documentele solicitate inițial coordonatorului de lot și transmise de către domnia-sa la MEC au fost incomplete, prin urmare MEC a revenit în data de 20.01.2025 cu încă o adresă prin care cerea completarea documentației necesare efectuării plăților. Din păcate, până la acest moment, adresa MEC nu a primit răspuns”, a replicat Ministerul Educației și Cercetării unei solicitări transmise de Oficiul de Știri.

Surse din cadrul Ministerului Educației spun că boarding pass-urile ar fi de fapt solicitate de Ministerul Finanțelor.
Mai există însă și un alt scenariu, care spune că elevii sunt victime colaterale într-o răzbunare a secretarului de stat pentru învățământ preuniversitar Florian Lixandru pe coordonatorul lotului de olimpici.
Lixandru, care a deținut aceeași funcție în minister și în mandatul Ligiei Deca, ar fi vizat în trecut postul de director la un important colegiu din Capitală, funcție obținută însă de coordonatorul lotului de elevi medaliați în Indonezia.
Treisprezece elevi români au obținut 13 medalii de aur la Olimpiada de chimie aplicată din Indonezia, în ciuda faptului că Ministerul Educaţiei nu a dat niciun leu şi nu a ajutat cu nimic.
Abia după ce informaţia a ajuns în presă, Ligia Deca promitea că problemele olimpicilor români care au suportat cheltuielile de deplasare din fonduri proprii vor fi rezolvate prin găsirea unei „căi de decontare”.
“Din ce am înţeles de la colegii mei de la Direcţia de învăţământ preuniversitar, au fost nişte probleme de comunicare între organizatori şi cei care se ocupau de formalităţi. Vom avea o soluţie pentru toţi cei care au suportat cheltuielile de deplasare din fonduri proprii, vom găsi o cale de decontare, am vorbit deja cu colegii mei din minister.
În ceea ce-i priveşte pe cei care au luat medalii, vor avea toate drepturile care decurg din acest concurs, premii şi aşa mai departe. Vom vedea exact ce s-a întâmplat. O să clarific şi eu astăzi la minister care au fost problemele de comunicare sau problemele de regulament”, declara Deca, anul trecut.
Ministrul şi-a exprimat convingerea că, “pentru viitor, astfel de chestiuni nu vor mai exista”. “Îmi doresc ca toţi copiii care fac performanţă să fie susţinuţi”, adaugă Ligia Deca.
Iată ce spunea anterior prof. Daniela Bogdan, coordonatoarea celor 10 elevi de la Colegiul Sava din echipa românească:
“Felicitări şi pǎrinților care au cultivat în copiii lor spiritul de a nu se da bǎtuți niciodată, susținându-i financiar pentru a participa la IAChO, o olimpiadǎ care este în calendarul competițiilor finanțate de Ministerul Educației (ME), dar care nu a fost finanțată nici mǎcar cu 1 leu.
Dimpotrivă, ME a tergiversat atât de mult o decizie (şi un răspuns la solicitǎrile pe care le-am fǎcut în scris), încât am cumpărat biletele de avion la un preț mult mai mare, pe ultima sută de metri.
Dar despre aceste practici ale unor personaje care populeazǎ vremelnic o instituție care se ocupǎ de bunul mers al învățământului, am sǎ scriu şi am sǎ vorbesc, mai pe larg, în zilele următoare. Acum suntem fericiți şi aşteptǎm cu nerăbdare sǎ ne întoarcem acasă. Dacă nu puteți să ajutați, măcar nu ne încurcați”.