Mai puțini, mai bătrâni și mai „slab calitativi”. Reacție? ZERO! Declinul demografic și de „calitate” a pregătirii profesionale și sociale din România se accentuează, arată datele publicate de INS. Declin demografic + migrație = dezastru.
Am aflat în această săptămână că în 2022, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică, din ţară au plecat definitiv aproape 50.000 de români.
Tot după datele INS, aceasta este şi cea mai mare valoare a migraţiei externe definitive care s-a înregistrat în ultimii treizeci de ani în România.
Pierdem un județ, la fiecare 10 ani. Declin sau mai degrabă, prăbușire?
În ultimul deceniu, arată aceleaşi date, România a pierdut prin migraţia externă definitivă echivalentul populaţiei unor judeţe precum Covasna sau Sălaj, care au sub 250.000 de locuitori.
„Cifra din 2022, cea mai mare dintre cele raportate de INS în ultimii treizeci de ani, vorbeşte despre un trend de lungă durată.
Însă, nu numai cei peste 48.000 de români care au plecat definitiv anul trecut, ci toată seria de date din ultimele trei decenii vorbeşte de un trend de lungă durată de nemulţumire consistentă a populaţiei din România în legătură cu evoluţia economică.
Politicienii, mai ales, au tendinţa de a economiza problema, de a o interpreta prin lentilă strict economică. E corect, dar nu suficient.
Această ilustrare pe care o oferă INS în legătură cu emigrarea definitivă vorbeşte şi de o proastă funcţionare a instituţiilor economice şi de servicii publice din România“, a explicat pentru ZF sociologul Dumitru Sandu.
Dacă nu am „importa”, nu ar mai avea cine să muncească
Statistica ne arată că România se confruntă cu un fenomen al declinului demografic accentuat. Față de acum 10 ani, am pierdut peste un milion de locuitori.
O altă problemă gravă este îmbătrânirea populației, vârsta medie a românilor crescând de la 40,6, la 42,4 ani. Ceea ce explică și faptul că am ajuns să importăm masiv mână de lucru din țările asiatice mai slab dezvoltate, arată specialiștii.
„Dacă n-am aduce forță de muncă din străinătate, am intra în colaps și de azi. Vedem din ce în ce mai mulți oameni de o altă naționaltate pentru simplul motiv că deficitul de forță de muncă nu mai poate fi acoperit.
Sistemul de pensii, de salarizare, bugetar e deja în colaps.
La fondul de pensii, conform datelor de anul acesta, avem deja un deficit de două miliarde de euro, care să se acopere tot din bani de investiții, tot din alte zone, iar lucrurile vor fi din ce în ce mai grave”, a explicat sociologul Gelu Duminică la Digi24.
Declin demografic „in formă continuată”
Mai grav este însă că declinul demografic va continua, avertizează specialistul.
Gelu Duminică apreciază că numărul românilor din diaspora va crește simțitor, căci momentan statul nu oferă o altă soluție viabilă.
Iar noile generații sunt atrase de străinătate în mai mare proporție decât generațiile precedente.
„Doar ca să dau o imagine foarte simplă, înainte de ’90 o generație avea 800.000 de copii, acum o generație are puțin peste 180.000 de copii.
Din 180.000, o parte nu rămâne în România, iar o mare parte dintre ei nu termină nici 8 clase. Ca să înțelegem ce se întâmplă, din generația care a dat Bacalaureatul anul acesta, erau undeva la 220.000, doar 75.000 au dat Bacul, deci au terminat 12 clase, restul Dumnezeu cu mila.
Fie n-au terminat școala, fie sunt slab pregătiți, deci o contribuție foarte mică pentru economie, fie au plecat. Lucrurile stau foarte grav, iar soluția pe termen scurt nu e decât una, deschiderea porților către migrație”, a completat sociologul.
Perspective sumbre. Dar mai grav e că nimeni nu face nimic
În concluzie, România traversează în prezent probabil cea mai dificilă perioadă din istoria sa recentă, atât din punctul de vedere al datelor demografice, dar și din cel al nivelului de pregătire profesională și socială.
Avem o populație din ce în ce mai îmbătrânită (vârsta medie a populației – 42,2 ani la 1 ianuarie 2023) și din ce în ce mai mulți bătrâni (în doar un an, indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 118,8 la 122,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere).
Pierdem, ÎN FIECARE AN, 0,4% din populația României. Școala o termină din ce în ce mai puțini tineri în fiecare an, iar numărul de copii născuți în România este în scădere.
Dintre ei, așa cum spune și Gelu Duminică, tot mai puțini ajung să termine 12 clase, tot mai mulți abandonează școala și – mai grav – dintre cei ce o termină, tot mai mulți învață doar ca să poată să ajungă să învețe (masterat, doctorat etc.) și ulterior să muncească tot „afară”.
România educată e o poveste
Din păcate, în România, în ciuda declarațiilor pompoase ale autorităților, în realitate se face extrem de puțin – ca să nu spunem „nimic” – pentru dezvoltare și modernizare, adică pentru creșterea atractivității țării noastre pentru proprii copii și chiar – extrapolând – cetățeni.
Așa cum spune toată lumea, pierdem specialiștii și oamenii care chiar aduc avantaje și dezvoltare.
Nu mai există, de exemplu, învățământ mediu tehnologic (fostele „profesionale) – cu rare excepții – de aceea avem o țară cu mulți ingineri care nu știu să facă, de fapt, mai nimic.
Nu mai găsești tehnicieni în general și în special zugravi, electricieni, instalatori, iar cei pe care îi găsești fie cer mult si fac treabă de mântuială, fie cer mult (că așa ar primi de la un dezvoltator imobiliar sau pentru că așa primeau ei „în Germania, unde au lucrat”) și fac o treabă cel mult acceptabilă sau normală.
Social, puțină „școală” vine cu prostie, nesimțire și tupeu
Auzi pe tot mai mulți oameni plângându-se – și la acest capitol paradoxal punctează și curentul „naționalist” promovat de AUR, de exemplu – că cei cu bun-simț pierd în fața nesimțiților, că tupeul și grosolănia au înlocuit politețea și competența.
Ei bine, realist vorbind, acesta este doar începutul, dacă nu se face nimic, cu adevărat, pentru remedierea situației.
Competența va continua să cedeze în fața lui „lasă că merge și așa”. Educația va continua să piardă în fața insolenței agramate, care folosește mai mereu „am decât” în loc de „am doar”. Empatia va continua să fie înlocuită de grobianism și nepăsare.
Și deja, la câteva zeci de ani după ce educația a încetat să mai fie o prioritate în fapte și nu doar în vorbe, este foarte târziu. Nu mai rămâne decât speranța că nu este PREA târziu. Iar speranța, cum se spune, moare ultima, nu?
